Îngrijitor din Italia, mort la locul de muncă. Găsit în baia apartamentului în care îngrijea o bătrână

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, care lucra ca îngrijitor pentru o bătrână din Italia, imobilizată la pat, a fost găsit fără viață duminică, 14 iulie, în baia apartamentului unde lucra.

Bărbatul, de naționalitate georgiană, îngrijea o femeie în vârstă și locuia împreună cu aceasta într-un apartament de pe Via del Fagiano din Livorno, regiunea Liguria

Descoperirea tragică a fost făcută în jurul orei 11:00.

Fiii pensionarei, îngrijorați că bărbatul nu răspundea la telefon de câteva ore, au alertat serviciile de urgență.

O echipă medicală de la Svs, însoțită de un medic de la 118, a sosit imediat la fața locului. Îngrijitorul a fost găsit fără viață, în baie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din păcate, medicul nu a putut decât să constate decesul bărbatului, care, conform primelor estimări, ar fi survenit în cursul nopții precedente, cel mai probabil din cauza unui atac de cord.

Poliția a intervenit de asemenea la locul tragediei. Cazul rămâne deschis pentru investigare, în așteptarea unui raport medical complet care să confirme cauza exactă a decesului.