Pacient din Italia, o nouă șansă la viață primită din România. Moment istoric în domeniul medical

Moment istoric în domeniul medical, la Torino. Un transplant de organ a avut loc la spitalul Le Molinette cu o inimă prelevată în România, care a făcut o călătorie lungă, de 1.400 de kilometri, pentru a salva viața unui pacient în vârstă de 41 de ani.

Organul a fost prelevat de la un tânăr român care a decedat în Transilvania, la numai 29 de ani, în urma unei hemoragii cerebrale, informează La Stampa.

Nu este pentru prima dată când Spitalul Le Molinette devine protagonistul intervențiilor chirurgicale de ultimă oră. În luna martie a anului trecut, tot în acest spital, un transplant de ficat miraculos a salvat viața unui băiețel de 3 ani.

De această dată, medicii chirurgi de la Centrul de Transplant Cardiac Le Molinette, au transplantat o inimă sosită tocmai din România, în pieptul unui bărbat de 41 de ani care suferea de miocardiopatie fulminantă severă. O operație record, pacientul fiind tratat la doar două ore de la introducerea în lista de așteptare a primitorilor de organe. Bărbatul a fost ținut în viață de un ECMO, un dispozitiv de oxigenare extracorporeală.

Specialiști de la centrul pentru Coordonare Regională de Transplant din Piemont, Centrul Național de Transplant din Roma, precum și o echipă a secției de Chirurgie cardiacă Molinette, au plecat în România pentru a prelua inima prelevată de la tânărul nostru conațional.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Patru ore și jumătate, atât a durat pentru prelevarea, transportul și transplantul noii inimi.

Transplantul a fost efectuat cu succes de profesor-doctor Massimo Boffini, cu ajutorul dr. Erika Simonato și anesteziștii dr. Carlo Burzio și Matteo Giunta. Operația a durat peste opt ore. Inima donată a început să bată din nou, în noul piept, cel al pacientului italian, după aproximativ patru ore și jumătate de la prelevarea de la donator.

Pacientul a fost transferat după operație în secția Cardio-Reanimare a spitalului din Torino, cu o funcție cardiacă excelentă și în curând va putea fi transferat în secție. Este un caz fără precedent, fiind primul pacient care a aşteptat doar două ore pentru găsirea unei inimi şi căruia i s-a transplantat un organ sosit de atât de departe.

Distribuie acest articol