Ion Țiriac a cumpărat o importantă proprietate istorică din Italia

Ion Țiriac a plătit peste 8 milioane de euro pentru o proprietate istorică din Italia. Fostul tenismen român, cu o avere estimată la peste 1 miliard de dolari, este noul proprietar al terenului Cortevecchia, din comuna Semproniano (Toscana), anunță publicația Il Tirreno.

Proprietatea are o suprafață totală de 2.250 de hectare. Terenul, care face parte din patrimoniul istoric al Italiei, a fost adjudecat de o companie controlată de Ion Tiriac, în cadrul unei licitații. 8.164.340 de euro a fost prețul plătit de Ion Țiriac pentru Cortevecchia.

„Sperăm ca, în posesia lui Ion Țiriac, Cortevecchia să regăsească acea splendoare pe care a avut-o de-a lungul secolelor, chiar mileniilor”, a spus primarul orașului Semproniano, Miranda Brugi.

Cortevecchia din Toscana, proprietatea românului Ion Țiriac

Pe acest teren au fost găsite urme care datează de pe vremea civilizației etrusce, începând cu anii 1.000-900 î.Hr. În 1240, locul a devenit un punct strategic pentru Frederick al II-lea și la acea vreme o primă structură fortificată a fost construită în interiorul proprietății. În perioada renascentistă a fost decisă reconstrucția completă a sitului, fiind construite vila și parcul adiacent.

Conacul și parcul și-au păstrat întotdeauna aspectul aproape intact, în timp ce în interiorul clădirii au fost construite unele anexe, folosite în scop agricol.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cortevecchia a avut întotdeauna o vocație agricolă notorie, chiar dacă, în 1895, numele său este legat de exploatarea mercurului. Până în 1906 a fost proprietatea Santa Fiora Mercury Mines, o companie fondată în Londra de către Ginori-lina și Fossi, care au cumpărat-o de la contele Sforza-Cesarini.

După închiderea minelor, Cortevecchia trece la Nuova Aidiru (1990), condusă de Vittorio Montanari, care a transformat-o treptat într-o fermă biologică de animale și faună sălbatică. În clădirea grandioasă construită pe stilul renascentist, se află un adevărat muzeu, cu covoare caucaziene, picturi din secolul al XVII-lea și lucrări moderne de mare valoare.

Pajiști de măslini, pășuni și păduri, cai, porci în sălbăticie, ferme vechi renovate pentru a găzdui oaspeți exclusivi. O proprietate minunată din inima Toscanei italiene, ajunsă astăzi în mâinile românului miliardar, Ion Țiriac.

Distribuie acest articol