Italia: 14 cetățeni străini nu au fost lăsați să intre în țară fiindcă nu dețineau certificatul COVID

Agenții de la Comisariatul de Poliție din Brennero, o localitate din provincia autonomă Bolzano, situată la granița dintre Italia și Austria, au efectuat miercuri, 29 septembrie 2021, diverse controale printre persoanele care intrau în Peninsulă pentru a verifica dacă dețin certificatul COVID, cunoscut în această țară și sub numele de Green Pass.

În urma acestor verificări, polițiștii italieni au descoperit 14 cetățeni străini care nu aveau un certificat COVID ce atestă fie vaccinarea, fie efectuarea unui test pentru virusul SARS-COV-2 cu rezultat negativ, ori vindecarea după contractarea acestui virus.

Potrivit agenției de presă ANSA, deoarece nu dețineau acest document, în conformitate cu normele legale în vigoare acum în Italia, oamenii legii au fost nevoiți să le interzică acestor persoane intrarea în țară.

Tot în cadrul acestor controale, agenții de poliție din Brennero au pus sub arest un cetățean român pe numele căruia exista un mandat de arestare emis de Parchetul din Roma, deoarece fusese condamnat la 8 luni de închisoare pentru furt agravat.

Bărbatul român se afla la bordul unui tren care provenea de la Monaco, mai precizează sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol