Italia: 3 morți și 66 de persoane internate în spital din cauza unei bacterii prezentă în crenvurști

Un focar de listerioză, o boală infecțioasă cauzată de bacteria Listeria monocytogenes, a lovit Italia în ultima perioadă. Contaminarea cu bacteria listeria ar fi cauza a 3 decese și a 66 de cazuri clinice de intoxicație alimentară înregistrate în ultimele luni în mai multe regiuni din Peninsulă, informează Rai News.

Boala, numită listerioză, se manifestată prin tulburări nervoase, simptome gastrointestinale sau asemănătoare gripei, pleuropneumonii, angine, septicemie, avorturi în cazul femeilor însărcinate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, testele efectuate de specialiștii italieni au relevat o corelație între unele dintre aceste cazuri și prezența tulpinii de listeria în crenvurștii (wϋrstel) pe bază de carne de pasăre produși de compania avicolă Tre Valli.

„Prezența a fost confirmată prin prelevarea de probe la fabrica respectivă”, se arată în nota ministerului. Compania Tre Valli a demarat toate măsurile de protecție a consumatorului cu retragerea loturilor care au fost testate pozitiv (1785417 și 01810919) și, în aplicarea principiului precauției maxime, a tuturor loturilor produse înainte de 12 septembrie 2022.

Încă din 2020 au fost observate cazuri de listerioză în Italia. Cele trei decese s-au înregistrat în decembrie 2021, în martie și iunie 2022 și privesc persoane care se aflau deja în condiții precare de sănătate, precizează Ministerul Sănătății care a înființat un grup de lucru special pentru a monitoriza răspândirea acestei bacterii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Investigații suplimentare sunt în curs de desfășurare asupra altor matrici și a altor tipuri de produse care ar putea avea legătură cu cazurile de listerioză la oameni.

Boala este una infecțioasă, specifică animalelor domestice (mai frecventă la porci și oi), dar apare sporadic și la oameni, cu o incidență mai mare în mediul rural decât în ​​mediul urban. Modul precis în care oamenii se infectează nu este clar; bacteria poate pătrunde în organismul uman prin inhalare sau prin ingestia de alimente contaminate (lapte crud, brânzeturi făcute cu lapte crud, carne crudă sau insuficient gătită, vegetale crude, mezeluri).

Ministerul Sănătății recomandă consumatorilor următoarele precauții pentru a evita infectarea cu listerioză:

Trebuie evitat total consumul de legume crude sau insuficient gătite, să se prefere mezelurile preambalate în defavoarea celor tăiate de vânzător, să se refiarbă alimentele conservate la frigider, să se fiarbă laptele crud sau pasteurizat înainte de a fi consumat. De asemenea, este recomandată spălarea mâinilor și curățarea ustensilelor de bucătărie după manipularea alimentelor negătite, curățarea și dezinfectarea cu regularitate (de două ori pe lună) a frigiderului.

Distribuie acest articol