Italia: accident între două TIR-uri pe A21, șofer român în stare critică

Un șofer român pe TIR în vârstă de 53 de ani se află în stare critică la spital după ce a rămas grav rănit în urma unui accident între două autoarticulate care a avut loc în jurul orei 9:30 din dimineața zilei de ieri, 29 martie 2019.

Conaționalul nostru a fost aproape strivit de fiarele cabinei în care se afla, după ce TIR-ul său și un alt autoarticulat s-au tamponat pe autostrada A21 din Italia, în direcția spre Torino, între intrările de la Alessandria Est și Alessandria Vest. Bărbatul român a fost filmat de un alt participant la trafic în timp ce era prins între fiarele mașinii și ieșit prin parbriz practic, filmarea fiind apoi publicată de observator.tv aici.

În imaginile din filmare, care au un impact emoțional puternic, se poate vedea șoferul român cuprins de dureri cumplite de la rănile suferite cerând ajutorul celorlalte persoane prezente pentru a fi scos dintre fiare, în timp ce un bărbat care se afla la fața locului îl încurajează și încearcă să-l liniștească până la sosirea ambulanței.

Șoferul român a fost scos cu greu apoi dintre fiare de către pompieri și transportat la spital, starea sa fiind critică chiar și acum, la 24 de ore după accident, mai precizează sursa citată.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!