Italia: O actriță româncă în rolul unui personaj din povestea nașterii lui Isus, alături de alți actori italieni

O actriță româncă din Italia, Vasilica Gavrilaș Burlacu, face parte dintr-un grup de artiști care prezintă la Panettieri, în provincia Cosenza, din Calabria, scena nașterii lui Isus. Evenimentul, ajuns la cea de-a 17-a ediție, este practic un spectacol de teatru, care redă cu amănuntul povestea nașterii Mântuitorului. S-a desfășurat în zilele de 25, 26 și 30 decembrie, 1 ianuarie și mai poate fi văzut pe 5 și 6 ianuarie 2019 începând cu orele 17:00.

Panettieri, provincia Cosenza, scena nașterii lui Isus

Vasilica Gavrilaș Burlacu interpretează rolul personajului Sibilla, o preoteasă enigmatică, la limita cultului dintre mitologie și istorie, legată de cultul lui Apollo și acceptată în tradiția creștină alături de Profeții din Vechiul Testament.

Vasilica Gavrilaș Burlacu la Panettieri, în provincia Cosenza, în rolul Sibilla din scena nașterii lui Isus

„Sibilla, în scena nașterii lui Isus este o clarvăzătoare care prevede viitorul și în povestea aceasta are rolul de a induce speranță celor care o ascultă, îndemnându-i să creadă că totul este posibil și că visele se pot îndeplini.”, declară actrița româncă Vasilica Gavrilaș Burlacu, pentru postul de televiziune regional RAI Calabria.

Posted by Vasilica Gavrilaş Burlacu on Saturday, 5 January 2019

Alături de actrița româncă, sunt prezenți alți actori profesioniști precum Monica Riva în rolul mamei lui Isus și Gigi Miseferi care îl interpretează pe Irod.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Vasilica Gavrilaș Burlacu la Panettieri, în provincia Cosenza, în rolul Sibilla din scena nașterii lui Isus

Mai multe imagini din această piesă de teatru, puteți vedea aici, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Vasilica Gavrilaș Burlacu la Panettieri, în provincia Cosenza, în rolul Sibilla din scena nașterii lui Isus

Vasilica Gavrilaș Burlacu este originară din Comănești, județul Bacău. În Italia a studiat teatru la „Teatrul Testaccio” din Roma, la Accademia „Attori in scena” a actriței Francesca Antonaci sub îndrumarea profesorului și regizorului Gianfrancesco Lazotti, precum și a comicului și scenaristului Salvo Stano. La cursurile de recitare teatrală le-a adăugat pe cele de conducere televizivă și dicție, unde a studiat cu Ricky Palazzolo și Riccardo Cresci.

Distribuie acest articol