Italia: Apel către românii din Roma, părinții unui copil bolnav de cancer au nevoie de ajutorul vostru

Unde te-ai duce și ce-ai fi dispus să faci ca să salvezi viața copilului tău dacă ar fi grav bolnav, cât de mult a-i lupta ca să-i alini durerile și suferințele? Încotro ai fi în stare să o apuci și cât de tare a-i putea striga după ajutor când pruncul tău s-ar zbate în chinuri pe patul unui spital? Tot mai mulți copii ajung la Roma cu boli crunte, cu diagnostice greu și de citit pentru că ne trec fiori reci pe șira spinării și un nod amar ne face să respirăm greu: „neuroblastom”. Adică o boală crâncenă, un monstru ce răpește clipe din viața unui copil, momente de suferință care se transformă de cele mai multe ori în ani de suferință pe care copilul ar trebui să și-i petreacă jucându-se și veselindu-se.

Ce este neuroblastomul?

Neuroblastomul este o formă de cancer de care sunt afectați copiii, se dezvoltă din celulele incomplet dezvoltate (neuroblaste) din diverse părţi ale corpului, în special cele de la nivelul glandelor suprarenale, situate deasupra rinichilor. Cu toate acestea, tumoarea poate lua naştere şi din celulele imature situate în abdomen, piept, gât sau măduva spinării. Se poate răspândi rapid şi în alte zone sau organe ale corpului, cum ar fi nodulii limfatici, ficat, plămâni, oase, sistemul nervos central sau măduva spinării.

Alex are 6 ani și jumătate și are neuroblastom

Anul trecut, în 2018, Alex își sărbătorea ziua de naștere, împlinea 6 ani și nimic nu părea să umbrească seninătatea și liniștea copilăriei sale. La doar o săptămână după aniversarea sa a început brusc să se simtă rău iar de atunci, în viața sa, nimic nu a mai fost ca înainte.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tatăl său, Radu Vasile, ne povestește: „L-am dus la spital, la urgență, în Sibiu, unde ne-au spus că are apă la plămâni. I-au pus un furtun pentru drenare, iar după aceea, la radiografie, s-a văzut o tumoare în partea stângă. Am mers la Oncologie la Cluj, unde a făcut biopsie și a reieșit că are neuroblastom. A făcut chimioterapie la Cluj până în decembrie, iar în 27 decembrie am ajuns aici, la Roma, pentru continuarea tratamentului. Aici, în urma analizelor, radiografiilor și scanărilor, ne-au spus că are metastaze și la picioare.”

Perioada spitalizării și a tratamentului de la spitalul „Agostino Gemelli” din Roma va fi lungă și este greu de prevăzut cât timp va petrece Alex în capitala Italiei, unde cu siguranță își va găsi vindecarea. Vor fi însă necesare luni de zile sau poate mai mult, depinde cum organismul băiețelului va reacționa la tratamentele respective. Mama lui Alex stă cu el în spital atunci când este internat, iar când nu este internat stau împreună într-o cameră pusă la dispoziție de o Fundație umanitară. Dar tatăl vrea să le fie aproape, de aceea caută un loc de muncă și o chirie mai ieftină în perioada cât vor trebui să stea la Roma.

Un apel al tatălui a fost făcut deja pe grupurile cu români din Italia. Radu Vasile se adresează tuturor celor care ar putea să-i întindă o mână de ajutor: 

„Fiul meu este internat la secția de Oncologie pediatrică la spitalul Gemelli din Roma și vreau să găsesc un loc de muncă în Roma, ca să fiu aproape de el pe durata tratamentului (aproximativ 6 luni). Dacă mă poate ajuta cineva cu o recomandare sau ceva, aș fi recunoscător. De profesie sunt jurist, dar am lucrat 5 ani în România ca recepționer la hotel, vorbesc limba engleză și puțin și limba italiană. Aș fi dispus să lucrez orice la un hotel, nu doar la recepție… De asemenea caut și o chirie mai ieftină pentru această perioadă. Mulțumesc!”

Românii din Roma sunt încă o dată chemați să dea dovadă de empatie, umanitate și solidaritate și noi, pentru că îi cunoaștem, știm că printre ei sunt cu siguranță și cei care vor ajuta această familie de români să rămână împreună, uniți în această perioadă când au de înfruntat monstrul care le răpește liniștea copilului lor. Pentru că împreună totul se înfruntă mai ușor, iar Alex va fi fericit să îi aibă pe amândoi părinți alături.

Radu Vasile, tatăl lui Alex, poate fi contactat:

  • la numărul de telefon 0040737804227;
  • cu un mesaj pe pagina de Facebook, aici.
Alex, internat la Roma cu neuroblastom. Foto: arhiva personală
Distribuie acest articol