Italia: Totul despre cetățenia italiană cu ajutorul unei aplicații pe telefon

Ermir Lushnjari are 35 de ani, s-a născut în Albania și a sosit acum douăzeci de ani în Italia pe o barcă plină cu alți imigranți albanezi. A devenit cetățean italian în anul 2011 și în prezent profesează ca avocat practicant în Verbania, Piemonte. În urmă cu un an a creat o aplicație gratuită care ajută străinii în demersurile pentru a obține cetățenia italiană.

Aplicația creată de avocatul albanez are aproape 6.000 de utilizatori care provin din 70 de țări din întreaga lume. „Am vrut să creez un instrument simplu de utilizat și accesibil pentru toți, util pentru cei care doresc să se integreze și se confruntă în demersurile lor cu o birocrație lentă și greoaie”, spune Ermir Lushnjari.

Tânărul avocat albanez precizează: „În procedura pe care am urmat-o pentru a deveni cetățean italian, m-am împiedicat în birocrația italiană și mi-am dat seama că există la fel ca mine mulți străini care cer informații despre obținerea cetățeniei sau a permiselor de ședere pe internet, fără să poată obține un răspuns calificat. De aceea, în urmă cu un an, m-am gândit să creez un instrument specific pentru a ajuta aceste persoane.”

„Caj Mali”, așa se numește aplicația și bazându-se pe legislația în vigoare, oferă informații despre când este momentul și cum se poate obține de către străini cetățenia italiană. De asemenea, permite utilizatorilor să monitorizeze progresul practicii lor fără să meargă pe site-ul Ministerului de Interne, ci direct din aplicație, pur și simplu introducând datele lor de acces. Dacă timpii procedurii sunt prea îndelungați, sau dacă este nevoie să solicitați clarificări și verificări, nu este necesar să mergeți la un avocat sau la un birou Caf, pentru că aplicația creează automat scrisori recomandate pentru a reaminti autorităților de practica dumneavoastră și a le cere informații. Aplicația identifică adresa biroului competent pe baza codului poștal al utilizatorului. Pentru cei care au nevoie de ajutor, există o secțiune de asistență online.

Puteți descărca aplicația pe telefon de pe link-urile de mai jos:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Emir a ajuns în Italia în anul 1999, când avea doar 15 ani. Părinții săi se aflau deja aici și tânărul a început imediat să studieze în această țară. „Am terminat liceul, apoi am mers la universitate și după zece ani de la depunerea cererii am obținut și cetățenia italiană”, spune el. Cu aplicația „Caj Mali”, de el creată, străinii din Italia pot simplifica mult procesul de obținere a cetățeniei și pot evita cozile de la birourile administrative publice.

Ermir Lushnjari, creatorul aplicației „Caj Mali”
Distribuie acest articol