Italia: Ascundea droguri în frigider, tânăr român arestat

Un bărbat român în vârstă de 27 de ani a fost arestat la San Pancrazio Salentino, în provincia Brindisi, din Puglia și este acuzat de deținere și distribuire de substanțe stupefiante. Tânărul român ascundea drogurile în congelatorul frigiderului din locuința sa.

Ioan Marian Dincă locuiește în sudul Italiei și se pare că până nu demult avea o ocupație în afara legii, el deținea droguri și se ocupa de distribuirea acestora. Carabinierii italieni, în urma unei percheziții efectuate la domiciliul lui Dincă, au găsit 230 de grame de marijuana ascunsă în congelatorul frigiderului său. Pe masa de lângă frigider, militarii au găsit și un cântar mic cu farfuria care prezenta urme de marijuana. În salonul apartamentului s-a descoperit și o rolă de bandă adezivă transparentă folosită la confecționarea dozelor de droguri, iar în interiorul unui portofel suma de 120 euro obținuți din vânzarea acestora.

Toate acestea au fost sechestrate, iar Ioan Marian Dincă a fost declarat reținut în arest la domiciliu în baza acuzațiilor de posesie și trafic de droguri, informează brindisireport.it.

Distribuie acest articol