Italia: Atenție la hoți! Furau din bancomate banii oamenilor, doi români arestați

Metoda folosită de cei doi bărbați români pentru a fura banii oamenilor din bancomate este foarte cunoscută deja, este un fenomen în devenire și se numește „cash trapping” (capcana banilor).

Metoda în sine este foarte simplă: hoții introduc în spațiul pe unde ies banii din bancomat un obiect metalic, bifurcat (vezi imaginea de mai jos) iar când cineva încearcă să scoată bani de pe cardul bancar, banii sunt blocați de acest obiect iar persoana în cauză crede că este o problemă tehnică a bancomatului. Hoții monitorizează bancomatul respectiv de la distanță și dacă persoana care încearcă să scoată banii face greșeala să se îndepărteze de bancomat, infractorii intră în acțiune repede și iau banii blocați din bancomat.

Fenomenul „Cash Trapping”

Astfel au procedat Adrian Punică, în vârstă de 27 de ani și Claudiu Viorel Constantin, 21 de ani, doi infractori români care au folosit această metodă asupra a cinci bancomate din localitatea italiană Messina. Din două bancomate, aceștia au reușit să fure și bani, metoda lor eșuând în cazul celorlalte trei, relatează ziarul local Messina Ora.

Cei doi români au fost arestați în această dimineață de 5 aprilie 2018, amândoi fiind reținuți în arest domiciliar. Potrivit sursei citate, ar mai exista și un al treilea complice care momentan este de negăsit de către autorități.

Distribuie acest articol