Italia: Un autobuz cu pasageri a luat foc pe autostradă

Un autobuz Flixbus a luat foc pe autostrada A14, la Canosa di Puglia, joi, 7 aprilie. Pasagerii, îngroziți, au fugit de-al lungul autostrăzii, transmite Fanpage.

Autobuzul a luat foc în jurul orei 13:30, de-a lungul autostrăzii A14 Bologna – Taranto, în porțiunea dintre Andria și Canosa di Puglia, în provincia Barletta-Andria-Trani. Cauzele incendiului nu sunt cunoscute.

După cum se vede în videoclipul de mai jos, pasagerii au fugit îngroziți de-a lungul autostrăzii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

La fața locului a intervenit personalul Autostrade per l’Italia, precum și polițiști rutieri, pompieri și autospeciale de intervenție. Autobuzul a fost complet distrus de incendiu.

Accidentul a creat probleme de circulație și și astăzi, vineri, 8 aprilie, până la ora 13:00 când personalul tehnic a terminat de refăcut porțiunea de autostradă deteriorată în urma incendiului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Distribuie acest articol