O îngrijitoare de bătrâni din Italia a murit într-un incendiu chiar de Ziua Femeii după ce a salvat viața bătrânilor pe care-i asista

O îngrijitoare de bătrâni din Italia a murit luni, 8 martie 2021, într-un incendiu care a avut loc într-o mică vilă din localitatea Battipaglia, provincia Salerno din sudul Italiei. Înainte de a muri, femeia a salvat viața celor doi bătrâni pe care-i îngrijea, relatează ziarul La Repubblica.

Din primele informații reiese că incendiul ar fi pornit în jurul orei 5:00 din această dimineață, fiind provocat de o defecțiune a unei sobe pe gaz amplasată în dormitor. În casa respectivă locuiau doi pensionari, soț și soție, în vârstă de 88 și 86 de ani, dar și badanta lor, Natalia Dimitrova Beliova, o femeie de cetățenie bulgară în vârstă de 57 de ani.

Anchetatorii relatează că îngrijitoarea celor doi bătrâni s-a sacrificat pentru a le salva viața și a-i scoate afară din casă, apoi s-a întors înăuntru pentru a mai recupera ceva, deși nu se știe încă ce anume. Din nefericire, fumul și flăcările au ținut-o captivă în mijlocul incendiului, iar femeia bulgară și-a pierdut viața.

La fața locului au intervenit pompierii, paramedicii și carabinierii, dar nu s-a mai putut face nimic pentru a salva viața femeii. Cei doi bătrâni, în schimb, au fost transportați la spital, iar starea lor de sănătate este bună.

Distribuie acest articol