Italia: Bărbat român accidentat mortal pe autostradă. Coborâse dintr-un autobuz

Un bărbat român, a cărui identitate nu a fost dezvăluită încă, și-a pierdut viața în seara zilei de duminică, 9 septembrie, după ce a fost lovit de un autoturism la kilometrul 141 de pe autostrada A10, între localitățile Bordighera și Sanremo, în provincia Imperia din nordul Italiei.

Bărbatul coborâse dintr-un autobuz care se oprise în zona de serviciu Bordighera Nord, în direcția Franței, informează Imperia News. Conaționalul nostru a început să meargă pe jos, în direcția opusă, spre Genova. A fost lovit de un SUV Monegasque care l-a aruncat practic pe partea opusă a străzii. Conaționalul nostru a murit pe loc.

Tragedia a avut loc într-o zonă deosebit de întunecată a „autostrăzii florilor” cum mai este denumită autostrada A10. Polițiștii care s-au prezentat la locul accidentului presupun că bărbatul intenționa să traverseze strada când a fost lovit în plin de mașina care i-a luat viața.

Corpul neînsufelțit este pus la dispoziția autorităților judiciare, iar poliția rutieră continuă cercetările.

Update: Il Giornale relatează că bărbatul român avea 36 de ani, suferea de afecțiuni psihice și călătorea împreună cu mama sa în Spania

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ieri seară, grupul de turiști a oprit în zona de serviciu Bordighera, în provincia Imperia, la câțiva kilometri de granița cu Franța.

Pasagerii au mers la o cafea, unii la baie și alții pentru a vizita magazinul.Bărbatul de 36 de ani, a mers la bar, dar câteva momente mai târziu a început să se înfurie, atât de mult încât era necesară internarea într-un spital psihiatric, pentru că în acele condiții nu ar mai fi putut continua călătoria.

Dar, dintr-o dată, el a părăsit barul și a început să alerge pe carosabil în direcția Genova. Unele autovehicule au reușit să îl evite dar a ajuns într-o zonă întunecată, cu vizibilitate scăzută, unde un automobilist care se afla la volanul unui BMW nu a putut evita impactul. Bărbatul a fost aruncat 30 de metri pe cealaltă bandă de mers și a decedat pe loc.

Distribuie acest articol