Italia: româncă bătută de iubit în casa bătrânilor unde lucrează. Bărbatul pretindea bani din salariul femeii

Bărbat român în vârstă de 44 de ani, a intrat cu forța în casa a doi bătrâni ambii de 82 de ani, din Martano, provincia Lecce, Puglia, unde sub amenințări și lovituri i-a cerut îngrijitoarei acestora să îi consemneze banii din salariul abia primit. Bătrânii au reușit să avizeze forțele de ordine iar bărbatul român a fost arestat.

Femeia lucrează ca îngrijitoare în casa unui cuplu în vârstă din Martano și este logodnica agresorului. Acesta voia să o forțeze să-i dea salariul, dar femeia a refuzat. Înfuriat, bărbatul a apucat-o de păr și a lovit-o cu pumnii. Intervenția carabinierilor a împiedicat ca situația să se transforme într-o tragedie și în cele din urmă, omul de origine română a fost arestat de carabinierii stației locale. Astfel, pentru românul cu inițialele I.B.A., în vârstă de 44 de ani, s-au deschis porțile închisorii, el este acuzat de maltratare, de extorcare și de încălcare a proprietății private.

Femeia a fost însoțită la Spitalul din Scorrano. Având în vedere traumele suferite la nivelul feței și al spinării, medicii consideră că va avea nevoie de 15 zile de tratament.