Italia: ISEE și avantajele pe care ni le oferă, răspunsul specialistului

Indicatorul ISEE – „Indicatore della situazione economica equivalente”, reprezintă în Italia un instrument ce permite măsurarea situației economice a familiilor, un indicator ce ține seama de veniturile, bunurile (mobile și imobile) și caracteristicile nucleului familial (familie tradițională sau persoană singură).

Am solicitat intervenția de profesionist a doamnei Galia Sava, consultant fiscal, absolventă a Facultății de Economie, Universitatea de Studii Roma Tre, pentru a ne explica pe înțelesul tuturor detalii referitoare la ISEE 2020 și avantajele pe care ni le oferă celor cu venituri mici.

Galia Sava, consultant fiscal, absolventă a Facultății de Economie, Universitatea de Studii Roma Tre

Iată ce ne-a răspuns:

«Cu toții știm că în Italia putem beneficia de anumite alocații, indemnizații, reduceri de taxe, că putem avea unele facilități tarifare de la statul italian, dar, pentru a beneficia de acestea este necesar de un instrument care să facă posibilă evaluarea condițiilor economice ale familiilor. Acest indicator al veniturilor este modelul ISEE și permite administrațiilor statului italian, la nivel regional, comunal și local, să aloce conform unor criterii omogene, servicii și facilități tarifare solicitanților care îndeplinesc anumite cerințe.

Modelul ISEE (indicator al situației economice), include caracteristicile nucleului familiar, veniturile anuale ale familiei, bunurile mobile și imobile. Calculul acestei declarații este complex, deoarece o parte din date sunt parțial achiziționate de la Agenzia delle Entrate pentru cei ce au prezentat declarația pe venit 730 sau modelul Unico și o parte sunt furnizate de Inps (invaliditatea nu este inclusă în venitul total pentru calculul Irpef -Impozitul pentru persoanele fizice). Până în prezent, toate datele sunt stocate în Arhiva  Națională ISEE gestionată de INPS și puse la dispoziția organelor de control și administrațiilor pentru eventuale verificări.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Atestatul ISEE se eliberează de la 7 pînă la 10 zile în baza prezentării declarației DSU (Dichiarazione Sostitutiva Unica) și se face doar pentru cetățenii care au reședința în Italia

DSU conține toate datele personale, de venit și patrimoniale, ale unui nucleu familiar și este valabilă de la data depunerii până în ziua de 15 ianuarie a anului următor.

Totodată, reprezintă o auto-declarație iar persoana care solicită ISEE își asumă răspunderea civilă și penală a tuturor datelor declarate în DSU.

În ceea ce privește avantajele pe care le putem deduce în baza modelului ISEE, am pregătit o schemă pe care v-o prezint mai jos:

Ca să fiu pe înțelesul tuturor în ceea ce privește avantajele care se pot obține în baza modelului ISEE, m-am gândit să vin cu anumite exemple concrete și propun să le luăm pe rând:

1.De „Carta Rei” pot beneficia persoanele care au în familie un minor, sau un invalid. De asemenea, mai pot beneficia persoanele de la 55 de ani în sus. În funcție de nucleul familiar și de valoarea ISEE, care trebuie să fie mai mică de 6.000 euro, pot beneficia de o sumă maximă de 188 euro pentru nucleul de o persoană,  până la maxim 530 euro pentru familiile formate din 5 membri.

2.Referitor la abonamentul anual pe mijloacele de transport de exemplu, în Roma și provincia Romei, pe 4 zone, jumătate din abonamentul anual adică un voucher de 50%, este finanțat de administrația Regiunii Lazio, pentru ca acest fapt să fie posibil, valoarea ISEE trebuie să fie mai mică de 15.000 euro. Se acordă, de asemenea, o reducere de  30% pentru un ISEE de maxim 25.000 euro anuali. Cine este interesat se poate adresa pentru eliberarea acestui voucher la biroul nostru, la oficiile competente sau direct pe site-ul Regiunii Lazio. Pentru cetățenii din alte regiuni, vă invit să vă interesați direct pe site-ul Regiunii unde locuiți, pentru a cunoaște care ar fi reducerea de transport  în regiunea dumneavoastră.

3.Cei ce sunt disponibilizați, fără ocupație, în baza ISEE, cu „certificato di disoccupazione” de la centrul pentru ocuparea forței de muncă „centro per impiego”,  pot beneficia de scutirea medicală de la ASL,  așa zisa „Esenzione E02”.

4.Mulți din cetățenii care locuiesc în Roma de exemplu, nu cunosc că atunci când întocmești un contract de închiriere al unei locuințe este obligatoriu să faci o comunicare la Uficiul AMA, societatea care se ocupă cu strângerea deșeurilor din oraș, pentru a li se calcula rata de plată pentru gunoi. Cu un  ISEE în 2019 pînă la 6.500 euro, în cazul nostru putem face cererea pentru scutirea totală Ta.Ri 2019 „Esenzione AMA” adică plata să fie eliminată în totalitate, cu singura condiție de a nu avea datorii acumulate în trecut pentru aceste servicii. Cei ce nu fac comunicare din păcate peste 2-3 ani se trezesc cu o sumă destul de mare de plată pe anii precedenți, care poate fi doar împărțită în rate dar sunt obligați să o plătească negreșit. Fiecare localitate are anumite condiții proprii, întocmite de consiliul comunal local pe acest subiect.

5.Cei ce au valoarea ISEE în 2019 până la 8.107 euro, pot beneficia de aproximativ 400 de euro ca reducere la factura pe lumină, gaz și apă. În factură este specificat lunar „Sconto Sociale Gas, Luce” și suma de reducere.

6.Studenții sau familiile care pe parcursul anului vor avea un student printre membrii săi,  prezentând Isee pot participa la „graduatoria” pentru bursă de studiu și pot beneficia de o reducere de taxe universitare. Pentru cei mai micuți cu acest model se face înscrierea la grădiniță, școală și reducerea pentru masa de prânz la cantină, așa zisa „Mensa Scolastica.”

7.De cardul social „Social Card”, pot beneficia cei ce au în nucleul familiar un minor de la 0 la 3 ani sau cei care au depășit vârsta de 65 ani. Este un card de credit care este încărcat de INPS cu 80 euro pe 2 luni și poate fi utilizat pentru cumpărături în magazinele alimentare și în farmacii.

8.Cei ce au un nou născut în familie pot beneficia de „Bonus Bebè” timp de 36 de luni cu o sumă de bani, în funcție de valoarea ISEE. Pentru un ISEE cu valoarea de 7.000 de euro suma bonusului este de 160 euro lunar, pentru un ISEE DE pînă la 25.000 DE euro pe lună, suma bonusului e de 80 euro lunar. Cererea se poate face în primele 90 zile de la nașterea copilului.

9.Ca o altă scutire socială, aș putea specifica taxa RAI, „Canone RAI”, pentru cei care au depășit vârsta de 75 ani și cu un ISEE mai mic de 8.000 euro.

Avantajele sunt multiple pentru toți cetățenii cu venituri mici. Modelul ISEE se eliberează până la data de 15 ianuarie.»

Galia Sava
Studio Sava: Via Genzano, 6 Roma, Rm
Metro A, Colli Albani.
Tel 0039/3881588870
E-mail: galiasava@gmail.com
Facebook: Studio Sava; Galia Sava
www.studiosava.eu

Distribuie acest articol