Italia: Ce este „reddito di cittadinanza” și cine ar putea beneficia dacă va fi aprobat de statul italian

- Conținut sponsorizat -

„Reddito di cittadinanza” este un proiect promis de Mișcarea 5 Stele (Movimento 5 Stelle) în campania electorală și a fost cu siguranță, unul din aspectele fundamentale ale victoriei sale în alegerile politice din 2018 în Italia. Dar deocamdată, „Reddito di cittadinanza” este doar o promisiune făcută în campania electorală și despre care nu se poate spune că se va realiza, el urmează a fi propus de noul guvern și aprobat de Parlamentul italian.

„Reddito di cittadinanza” ca instrument împotriva sărăciei, este o măsură stabilită în mai multe țări din Europa pentru a susține financiar persoanele care nu au un venit sau care îl au dar este prea mic pentru a trăi în condiții demne.

Ce este „Reddito di cittadinanza” propus de Movimentul 5 Stelle în Italia

Reprezintă un sprijin economic, un venit minim garantat, care prevede furnizarea de către INPS a unei sume maxime în valoare de 780 de euro pentru toți cetățenii cu venituri mici, sau fără nici un venit. Este un ajutor din partea statului pentru toți cei cu venituri sub pragul sărăciei, prag stabilit de ISTAT în Italia ca fiind sub 780 de euro.

Îl vor primi cetățenii care nu au nici un venit sau în completare cei care au un venit mai mic de 780 de euro.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cine ar avea dreptul la „Reddito di cittadinanza”

Conform propunerii M5S, ar avea dreptul la „Reddito di cittadinanza” toți cetățenii care au împlinit vârsta de 18 ani, locuiesc în Italia și aparțin uneia dintre următoarele categorii:

  • sunt în posesia cetățeniei italiene;
  • sunt în posesia cetățeniei țărilor aparținând Uniunii Europene (rezidenți în Italia);
  • sunt cetățeni ai țărilor care au semnat acorduri bilaterale de asistență socială.

Ce sume de bani s-ar primi de cetățeni dacă „Reddito di Cittadinanza” va intra în vigoare:

  • O singură persoană fără nici venit, ar primi 780 de euro pe lună;
  • O familie formată din 1 părinți + 1 copil minor: 1,014 euro pe lună;
  • O familie formată din 2 părinți + 2 copii minori: 1,638 euro pe lună;
  • O familie formată din 2 părinți + 3 copii minori: 1,872 euro pe lună.

Este posibil din punct de vedere economic?

Dat fiind faptul că în prezent ar putea beneficia de „Reddito di cittadinanza”  circa 9 milioane de cetățeni, ISTAT a estimat costurile necesare la 16,9 miliarde de euro pe an, în timp ce INPS a vorbit de 30 de miliarde.

- Continuarea după publicitate -

Printre alte măsuri, iată cum a declarat M5S că vor obține fondurile necesare: din fondul pentru sprijinul populației împotriva sărăciei, prin reducerea deducerilor IRPEF, impozitarea jocurilor de noroc; reducerea salariilor parlamentarilor; suprimarea instituțiilor de stat inutile, reducerea numărului mașinilor de protocol (auto blu), reducerea finanțărilor partidelor politice, a pensiilor „de aur”, taxe bancare și de asigurare, reducerea dividendelor Băncii Italiene, ș.a.

- Mai multe după publicitate -