„Ce mai umilință, chin… Și ce dor…” Poezia unui român din Italia care se întoarce în țară

Dorul, sacrificiile, dragostea de țară și nostalgiile unui emigrant român, regăsite în poezia lui Vasile Tudorache, un conațional de-al nostru care a decis să se întoarcă acasă:

Gata cu străinătatea!

de Vasile Tudorache

Am muncit, cam peste poate
Am muncit, c-a trebuit,
Dar plec din străinătate
Nu mai pot, am obosit!
.
Mă-ntorc frate la pământ.
O să-l sap, rămân acasă
Să mă bucur cât mai sunt
De foșnetul de la coasă.
.
Am plecat doar pentr-o viză
Pe trei luni, gândind la bani,
Dar pe fața la valiză….
Azi scriu 20 de ani.
.
Ce mai umilință, chin….
Și ce dor am strâns departe,
Căci simțindu-mă străin
Am scris totul într-o carte.
.
N-am făcut-o cu voință
Îmi e martor, Dumnezeu
Am scris a mea suferință,
Asta am gândit mereu.
.
Am scris tot ce m-a durut
Lacrima, nu bucuria…
Sincer, tare aș fi vrut
Cu ai mei în România.
.
Am muncit cât pentru zece
De-a plouat, mi-am luat avânt,
Că străinul este rece….
Iar azi sunt ca frunza-n vânt.
.
Nu mai am putere multă
Mă simt totdeauna trist…
Picioarele nu m-ascultă
Mă mir cum de mai rezist!
.
Mi-am plâns dorurile mele
Fără ca să fiu văzut
C-aveam două rămurele
Despărțirea, m-a durut.
.
Am plâns dorul de soție
Singură în depărtări,
Numai cel plecat o știe
Cum e peste mări și țări.
.
Astăzi, gata cu străinii
Deși, jur, m-au ajutat!…..
Însă vreau să aud câinii
Cum latră la mine-n sat.