Italia: ceartă în trafic între șoferi, bărbat român bătut și atacat cu spray paralizant

S-a întâmplat în după-amiaza zilei de luni, 22 iulie 2019, în viale Murillo din Milano, unde un șofer român în vârstă de 45 de ani, care este angajat al societății de salubritate publică AMSA, a fost agresat în trafic de un alt automobilist.

Conform celor denunțate de conaționalul nostru, agresiunea a avut loc după ce șoferul român a depășit în trafic cu mașina AMSA un automobil Mercedes, dar în scurt timp automobilistul depășit l-a ajuns din urmă și i-a tăiat calea, obligându-l astfel să oprească.

Șoferul din autoturismul Mercedes, care nu a fost identificat încă, dar, conform celor relatate de Milano Today se presupune că este un cetățean italian, a coborât din mașină și i-a reproșat șoferului român că i-a spart oglinda în timpul depășirii. În timp ce conaționalul nostru se pregătea să-și continue munca, celălalt șofer l-a lovit pe la spate cu un pumn, apoi i-a dat un jet de spray paralizant în față, l-a trântit la pământ și a plecat.

Bărbatul român a fost apoi transportat la spitalul San Carlo din Milano, din fericire fără să fi suferit răni grave, după care a denunțat cele întâmplate la poliție, reușind să dea anchetatorilor și un număr parțial de înmatriculare, pe lângă celelalte detalii despre mașina agresorului.

Distribuie acest articol