„Certificazione Unica” 2021 (fost CUD) pentru personalul casnic din Italia. Termen limită și instrucțiuni de completare

„Certificazione Unica” (CU) este documentul contabil cu care cetățeanul informează autoritățile fiscale italiene despre ceea ce a câștigat în anul anterior, adică își declară veniturile. Pe baza acestui document lucrătorii vor plăti impozit la stat doar dacă veniturile lor depășesc 8.174 de euro pe an.

Pentru anul 2021, termenul limită de înmânare către lucrător sau către Agenzia delle Entrate (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) a CU (Certificazione Unica, fost CUD) este data de 16 martie. De asemenea, CU se eliberează întotdeauna la sfârșitul unui raport de muncă.

Cu acest document primit de la angajator, personalul casnic (menajere, bone, asistente familiale) va depune declarația de venit pentru 2020, prin prezentarea modelului 730. În 2021, modelul 730 poate fi prezentat în perioada 30 aprilie – 30 septembrie 2021.

Ce trebuie să conțină declarația CU?

Din declarația CU pe care angajatorul o eliberează lucrătorului, nu trebuie să lipsească următoarele informații:

  • datele personale și codul fiscal al angajatorului;
  • datele personale și codul fiscal al angajatului;
  • anul de referință;
  • numărul de zile lucrate în cursul perioadei pentru care trebuie să se calculeze deducerea;
  • salariul brut plătit salariatului în anul precedent (inclusiv cel de-al treisprezece-lea și contribuțiile la asigurările sociale);
  • contribuțiile Inps și Cassacolf (în cazul personalului casnic);
  • salariul net plătit;
  • TFR plătit (inclusiv prin avansuri dacă este cazul);
  • locul și data eliberării;
  • semnătura angajatorului;
  • semnătura angajatului.

Când lucrătoarea se prezintă pentru efectuarea declarației 730, este necesar ca la CU să fie anexată o copie a unui document de identitate valabil al angajatorului. De asemenea, ar fi indicate să fie anexate și chitanțele primite în urma plăților contribuțiilor de la Istitutul Național de Previdență Socială – INPS, pentru toate cele patru trimestre ale anului precedent.

Este important ca în CU să nu fie introdusă valoarea plății pentru hrană și cazare („indennità di Vitto e alloggio”) în valoare de 5,61 euro/zi și care a fost plătită lucrătorului pentru vacanță, pentru al 13-lea salariu, sărbători și lichidarea (TFR) de la sfârșitul raportului de muncă. Suma primită ca plată pentru masă și cazare este un ajutor, nu este un venit și nu trebuie să facă parte din venitul brut care va urma să fie declarat.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!