Italia: Copil român de 2 ani în stare critică după ce a căzut în piscină

Un copil român în vârstă de numai 2 anișori se zbate între viață și moarte după ce, în cursul serii de marți, 30 iunie, a căzut într-o piscină instalată în grădina unei case din localitatea Calendasco, provincia Piacenza, în care locuiește o familie de români cu trei copii și care așteaptă un al patrulea copil. Paramedicii i-au aplicat manevre de resuscitare și au reușit să-l readucă la viață, dar starea sa a rămas critică.

Piscina unde a avut loc accidentul. Foto: Il Piacenza

Potrivit ziarului local Il Piacenza, totul s-a întâmplat în jurul orei 19:00 de ieri când micuțul nostru conațional se juca în curtea casei alături de alți copii. La un moment dat, copilul de 2 ani a reușit să se urce pe piscina instalată în grădina curții și a căzut în apa adâncă de circa 1,5 metri.

Micuțul a fost găsit apoi în stare de inconștiență în apa piscinei, iar un vecin care a auzit țipetele de disperare provenind din curtea familiei de români și a intervenit pentru a-i ajuta, a sunat la 118 pentru a chema o ambulanță. Personalul medical sosit la fața locului a reușit să-l resuscite pe copil, dar starea sa era critică, așadar a solicitat imediat intervenția unui elicopter care l-a transportat pe micuțul nostru conațional la spitalul din Bergamo.

Copilul român de 2 ani urcat în elicopter și transportat la spitalul din Bergamo. Foto: Il Piacenza

Carabinierii au deschis o anchetă pentru a descoperi cum a ajuns copilul să cadă în piscină. La locul accidentului s-a prezentat și primarul localității Calendasco, Filippo Zangrandi.

Carabinierii au deschis o anchetă. Foto: Il Piacenza