Italia: Cum a fost ucis Constantin Pinău de vecinul său român, Vasile Lupașcu. Apel de ajutor pentru familia victimei

Certurile și răzbunările dintre două familii de români care locuiesc în sudul Italiei au dus la fapte cu un deznodământ tragic. Un mort și alte persoane rănite s-au înregistrat în urma unui conflict dintre familiile Pinău și Lupașcu din Naro, provincia Agrigento din Sicilia.

Constantin Pinău, în vârstă de 36 de ani, de origine română a fost ucis în dimineața zilei de 8 iulie, de către vecinul său, Vasile Lupașcu. Împreună cu cei doi, în momentul altercației erau și soțiile, iar cu Lupașcu era și fiul său în vârstă de 18 ani.

Relațiile de vecinătate dintre familiile Pinău și Lupașcu nu au fost niciodată bune, scrie Agrigento Oggi.

Ambele familii proveneau din România și trăiau în același cartier din localitatea Naro, dar nu se puteau suferi unii pe alții. Plângeri continue se înregistrau la poliție, scandaluri, certuri, pentru care deseori erau chemați carabinierii la fața locului ca să aplaneze conflictele. Dar păreau doar simple neînțelegeri care nu dădeau de bănuit că totul s-ar putea sfârși într-o baltă de sânge. Până în zorii zilei de duminică, 8 iulie, când a avut loc tragedia…

Constantin Pinău se întorcea acasă, în jur de ora 2:00 dimineața, împreună cu soția și cu cei trei copii, după ce au participat la o petrecere de botez. Dar în Via Donnaligara, din cartierul Sant’Erasmo, lângă biserica Sant’Agostino, îl aștepta Vasile Lupașcu împreună cu  soția sa, Anișoara Lupașcu, 38 de ani și Vasile Vlad, fiul în vârstă de 18 ani. Lupașcu nu era cu mâna goală, adusese cu el un scaun rupt și o sapă, care a devenit mai târziu arma crimei și care a pus capăt vieții lui Constantin Pinău.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Au început să discute, să se certe, spiritele s-au înfierbântat, s-au luat la bătaie, iar Vasile Lupașcu l-a lovit în cap cu sapa pe Pinău care a căzut la pământ. Locuitorii din imediata vecinătate, care au auzit strigătele și au asistat la scena bătăii dintre membri celor două familii, au chemat imediat carabinierii. Ajunși la fața locului, aceștia au putut constata că se confruntau cu o crimă. Pinău nu mai dădea semne de viață iar în jur era sânge peste tot.

Constantin Pinău a fost transportat la spitalul Barone Lombardo din Canicattì, unde a murit în jurul orei 9:00, duminică dimineață

Între timp, cei trei atacatori, care aveau cu ei și alt copil minor dar care nu a participat la ceartă, au plecat spre Caltanissetta pentru a fi spitalizați. Suferiseră la rândul lor mai multe răni în urma conflictului. Polițiștii i-au găsit la secția de urgențe al spitalului Sant’Elia. Cu toții aveau urme de sânge pe hainele lor, iar în mașina lui Vasile Vlad s-a găsit o bâtă plină de sânge care a fost imediat confiscată. Cei trei agresori au fost duși la închisoarea Petrusa – “Di Lorenzo” din Agrigento.

Ajutor pentru familia Pinău

Ieri, 9 iulie, primarul din Naro, Lillo Cremona, a activat serviciile sociale ale orașului pentru a verifica situația celor trei copii minori ai victimei. Soția lui Constantin Pinău, Gabriela, după ce a fost tratată pentru rănile suferite în altercația în care a fost ucis soțul său, a fost demisă din spitalul din Canicattì și este alături de cei 3 copii minori.

La inițiativa unui conațional care locuiește la Canicattì, Constantin Codreanu, s-a inițiat o strângere de fonduri pentru a se putea plăti funeraliile victimei și pentru a veni în ajutorul copiilor care, de la o zi la alta, au rămas fără tată.