Angajații din Italia care se confruntă cu stresul la locul de muncă pot solicita compensații pentru prejudiciile suferite, o practică tot mai întâlnită în relațiile de muncă, unde comportamentele abuzive și umilitoare din partea angajatorilor devin din ce în ce mai frecvente.
Această realitate, adesea etichetată ca „mobbing” sau „straining”, a fost recent subiectul unei decizii importante din partea Curții de Cassație, informează avvocatoamati.it:
Instanța a identificat o nouă formă de responsabilitate a angajatorilor, care sunt acum considerați răspunzători pentru daunele aduse sănătății angajaților cauzate de un mediu de lucru excesiv de stresant, chiar dacă acțiunile care au provocat prejudiciul nu sunt clasificate drept mobbing (hărțuirea psihologică sau bullying-ul sistematic îndreptat împotriva unui angajat de către colegi sau superiori).
Curtea de Casație, prin sentința sa din 19 ianuarie 2024, nr. 2084, a consolidat principiul potrivit căruia responsabilitatea angajatorului de a proteja sănătatea angajatului se extinde dincolo de prevenirea mobbingului și/sau strainingului (suprasolicitare sau stres excesiv la locul de muncă).
Aceasta include prevenirea tuturor situațiilor de anxietate sau stres la locul de muncă care afectează integritatea fizică și psihologică a angajatului.
Într-un caz examinat de Curtea de Casație, un lucrător l-a dat în judecată pe angajatorul său, o instituție publică, reclamând că stresul intens la locul de muncă i-a provocat suferințe psihofizice grave.
Deși instanța de fond a recunoscut prejudiciul și a condamnat angajatorul la compensații, Curtea de Apel a respins cererea lucrătorului, argumentând că nu a fost dovedită o intenție de persecuție din partea angajatorului și că plângerile lucrătorului puteau fi atribuite unei conflictualități normale în cadrul muncii.
Cu toate acestea, Curtea de Casație a oferit o perspectivă radical diferită. A subliniat că angajatorul este responsabil pentru sănătatea lucrătorului în conformitate cu articolul 2087 din Codul Civil, indiferent de prezența comportamentelor umilitoare sau abuzive față de angajat.
Responsabilitatea implică gestionarea eficientă a organizării muncii și evitarea deciziilor care ar putea dăuna integrității fizice și psihice a lucrătorului, cum ar fi crearea unui mediu de lucru care generează stres.
Curtea a concluzionat că responsabilitatea angajatorului nu se limitează la existența intențiilor de persecuție sau abuz față de angajat, ci trebuie înțeleasă într-un sens larg, conform articolului 2087 din Codul Civil.
Astfel, crearea unui mediu de lucru care provoacă anxietate și prejudiciază starea psihofizică a lucrătorului dă dreptul acestuia la compensații pentru daunele suferite.
