Italia: doi păstori români găsiți morți, cu craniile sparte, în mijlocul unui câmp de grâu

Doi păstori de cetățenie română au fost găsiți morți astăzi, 24 octombrie 2017, în jurul orei 16.00, pe un câmp de grâu din apropierea localității Chivasso, provincia Torino, anunță presa italiană.

Conform celor scrise de ziarul Torino Oggi, inițial a fost găsit trupul unuia dintre cei doi păstori de către un trecător care a anunțat autoritățile imediat. Intervenția unui elicopter al Carabinierilor din localitatea Volpiano a dus ulterior la descoperirea trupului neînsuflețit care aparține celui de-al doilea păstor, la mică distanță de primul cadavru.

- Continuarea după publicitate -

Pe corpurile fără viață ale conaționalilor noștri au fost găsite semne evidente de violență, mai exact lovituri cu un baston sau un obiect asemănător, multe dintre aceste lovituri fiind aplicate la cap cu o violență atât de mare încât craniile celor doi români au fost crăpate.

Din primele relatări reiese că cineva le-ar fi dat foc la rulota în care cei doi păstori români locuiau și apoi criminalii i-au urmărit și ucis.

Întreaga zonă a fost izolată iar la fața locului s-a prezentat medicul legal precum și un procuror din localitatea Ivrea care vor ancheta circumstanțele în care cei doi bărbați au fost uciși.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit sursei citate, în acest moment pare să aibă loc o acțiune de urmărire a doi bărbați suspectați de aceste crime oribile, care se pare că sunt în fugă la bordul unei mașini și sunt căutați de zeci de carabinieri din zonă.

Trimite mai departe