Italia: Două românce au ajuns la spital în urma unui accident între un autobuz și un autoturism Volkswagen

Trei persoane au ajuns la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 ianuarie 2021, după ce un autobuz și un autoturism s-au tamponat în zona Gării Centrale din Milano. Autobuzul și mai multe mașini au fost distruse, de asemenea, în urma impactului.

Potrivit ziarului Corriere della Sera, totul s-a întâmplat în jurul orei 2:30 din noaptea trecută, pe via Soperga din orașul menționat mai sus. Autobuzul, care aparține companiei ATM, se afla în afara serviciului, deci nu avea pasageri, și se întorcea spre depozit.

Dinamica accidentului este încă în fază de investigare, dar din primele informații reiese că o mașină Volkswagen, care avea trei persoane la bord, printre care și două tinere românce de 21 de ani, nu a acordat prioritate mijlocului de transport în comun. Șoferul autobuzului a pierdut astfel controlul volanului și, după ce a lovit autoutilitara, a dărâmat un stâlp de semafor, apoi a lovit un copac care s-a rupt și a căzut pe câteva mașini parcate în zonă. Mașina Volkswagen, în schimb, după impactul cu autobuzul s-a oprit în alte două autoturisme din apropiere.

Atât șoferul mașinii, cât și cele două românce, au suferit răni moderate și au fost transportați spitalele Niguarda și Fatebenefratelli cu cod galben de urgență. Șoferul autobuzului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie acest articol