Italia, drama unei familii de români: Mihaela moare la câteva ore după ce dă naștere fetiței sale

Povestea Mihaelei Cioacă este una greu de povestit, o dramă în urma căreia femeia română în vârstă de 40 de ani, originară din județul Botoșani, s-a stins într-un spital din sudul Italiei la numai câteva ore după ce a adus pe lume o minune de fetiță, pe Alessia.

Fără să se știe bolnavă de ceva anume, fără să fi suferit vreodată de vreo patologie, tânăra mamă a decedat în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, la spitalul din Vittoria, provincia Ragusa (Sicilia) după ce a născut o fetiță perfect sănătoasă. Acasă, pe Mihaela o așteptă Francesca, fetița în vârstă de 4 anișori, dar de la spital s-a întors doar surioara abia născută. Mama nu se va mai întoarce niciodată. Cum și de ce a murit Mihaela, ce s-a întâmplat în cele aproximativ 10-11 ore care au trecut din momentul nașterii copilului și până la decesul mamei, încă nu se știe cu exactitate.

Un tată român rămas singur cu o fetiță de două zile în brațe și cu alta de 4 ani acasă 

Ion Cioacă, soțul româncei noastre, muncitor agricol la Vittoria, ne-a declarat că nimeni de la spital nu i-a transmis care a fost cauza exactă a decesului soției sale. Despre cum s-au petrecut lucrurile, ne-a povestit românul nostru cu voce tremurândă și lacrimi în glas:

„Mihaela pe perioada sarcinii nu a lucrat deloc, eu lucrez în sere iar ea mai venea la lucru, câte o oră, două, doar așa, când se plictisea acasă. Aveam și cealaltă fetiță de care trebuia să se ocupe, așa că stătea mai tot timpul acasă. Pe 28 noiembrie era termenul să nască, dar alaltăeară când m-am întors de la muncă, am mâncat împreună, am vorbit, iar seara, Mihaela a început să se simtă un pic rău, să aibă dureri de naștere. La ora 21:40 am ajuns cu salvarea la spitalul din Vittoria, iar la ora 23:00 Mihaela deja a născut. Eu am așteptat afară, nu m-au lăsat să intru dar înăuntru cu ea a stat prietena noastră care urmează să îmi boteze fetița. Ea mi-a spus că Mihaela s-a dat jos din pat singură după ce a născut, fără ajutor, nu părea să aibă probleme. Când să o ducă în salon a simțit o durere în spate, în partea de sus a spinării.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mihaela a fost oprită în sala de nașteri, ce i-au dat și ce i-au făcut pentru durerea din spate Ion nu știe să ne spună, Mihaela i-a spus că i-au făcut din nou o serie de controale ginecologice și pe la ora 02:00 noaptea au dus-o, în sfârșit, în salon. „Era bine” – povestește soțul femeii – „o lăsaseră durerile din spate, am râs, am glumit cu ea, părea bine. Mi-a spus să-i pun fata în pat, lângă ea, dar am sfătuit-o să o lase mai bine în pătuțul ei că e prea slăbită și trebuie să se odihnească. Și m-a înțeles.”

Ion promite că se întoarce a doua zi de dimineață și pleacă de la spital pe la ora 03:30 noaptea, cu inima senină și zâmbetul de proaspăt tătic pe față. I se născuse o altă fetiță, frumoasă și sănătoasă iar soția părea în cele din urmă că a suportat bine nașterea.

Mihaela cu fiica sa, Francesca, acum de 4 anișori

Nimic nu lăsa de bănuit drama care urma să se petreacă a doua zi

«Am ajuns la spital puțin după ora 09:00 dimineața, ușa la secție era închisă, nu puteam să intru la Mihaela. Stăteam deja de ceva timp pe acolo, mă gândeam cum să fac cumva să îi dau lucrurile pe care i le adusesem când deodată mi-a sunat telefonul: „Soția dumneavoastră este în comă și se află la secția Reanimare” , îmi spune o voce și totul a început să se învârtă cu mine. „Cum la Reanimare, cum în comă? Eu am lăsat-o bine, sănătoasă, ce s-a întâmplat cu ea?”»

Ion nu a primit nici până în prezent un răspuns la întrebările sale, medicii au ridicat din umeri neputincioși. Mihaela Cioacă, în jurul orei 04:00 din zorii zilei, a intrat în comă și nu s-a mai trezit. A decedat în jurul orei 10:30 iar soțul său încă nu știe cauza decesului: „Au început să zică ba că avea prescrise 3 pastile pentru tensiune iar ea lua doar două (în timpul sarcinii Mihaela a avut un pic tensiunea ridicată) ba că avea diabet, cu toate că analizele i-au ieșit bune mereu pe perioada cât a fost însărcinată, ba glicemia nu era bună, atunci nu m-au lămurit nicicum ceea ce s-a întâmplat concret cu soția mea. Ieri, un medic mi-a spus că a făcut atac cerebral dar nu mi s-a eliberat un act oficial cu ceea ce i-a cauzat decesul, sunt doar vorbe.”

Nu a fost cerută autopsia trupului neînsuflețit al Mihaelei

Îngrozit de ceea ce s-a întâmplat, Ion nu a realizat faptul că ar fi putut cere autopsia corpului neînsuflețit al soției sale, iar cei de la spital nu au dispus o acțiune în acest sens. În momentul în care scriem acest articol, Mihaela Cioacă se pornește la drum, spre Botoșani, locul ei de baștină, unde o așteaptă alți trei copii avuți dintr-o căsătorie anterioară și o mamă bătrână care doar acum un an în urmă a mai îngropat un fiu. O mamă în vârstă care nu o așteaptă pentru a-i putea legăna în brațe fetițele ci ca s-o înmormânteze. O fetiță abia născută care nu-și va cunoaște niciodată mama și alta mică, prea mică să poată înțelege tragedia care s-a întâmplat. Pe de cealaltă parte o bătrână deja încercată de soartă, constrânsă să-și îngroape fiica, o dramă ireală, o durere greu de înțeles, a unei întregi familii.

Fetița nou născută va fi îngrijită o perioadă de nașa sa, de rude și prieteni, prea mică pentru un tată care trebuie să se ocupe și de cealaltă, care are doar 4 anișori. „Măcar până la 6-7 luni să mă ajute cu ea, apoi mă descurc eu.”, spune Ion și rămânem fără cuvinte în fața acestui om pus la zid de viață, de la o zi la alta.

„Vorbeam să mai stăm anul ăsta pe aici, să mai facem vreo doi bani, apoi aveam de gând pe la vară să ne întoarcem în țară, să ne facem o casă. Ne făceam planuri, nici prin cap nu ne trecea ceea ce avea să se întâmple.”

Ion, în timp ce vorbea cu noi căuta prin casă toate documentele de control și analize medicale pe care Mihaela le-a făcut în timpul sarcinii. „Am să merg la spital să le cer fișa clinică a Mihaelei, am să le duc toate analizele ei, să le demonstrez că soția mea era perfect sănătoasă, trebuie să îmi explice clipă cu clipă ce s-a petrecut cu ea în orele din acea noapte de când s-a internat pentru naștere și până și-a dat sufletul. Când vor fi mari fetele mă vor întreba ce s-a întâmplat cu mama lor. Dacă nu știu nici eu ce s-a întâmplat, ce le voi răspunde?”