Italia: Explozie în apropierea aeroportului din Bologna în urma unui accident produs pe autostradă. Un pod s-a prăbușit

O explozie a avut loc în apropierea aeroportului din Bologna. Poliţia a informat că a avut loc un accident pe autostrada A4 iar un pod s-a prăbușit la marginea orașului. Drumul a fost închis pe ambele sensuri. Se înregistrează un număr de cel puțin 60 de răniți, informează Corriere della Sera.

Un incendiu violent, urmat de câteva explozii, a izbucnit chiar înainte de ora 14:00 în zona Borgo Panigale, la periferia orașului Bologna. Flăcările ar fi fost cauzate de un accident într-o zonă aflată între șoseaua de centură și unele reprezentanțe auto situate în Via Emilia și Via Caduti di Amola. Ferestrele unor case din zonă au explodat. Podul autostrăzii, de la joncțiunea A1 – A14 Casalecchio, care parțial trece peste via Emilia din Borgo Panigale, s-a prăbușit parțial.

Explozie în apropierea aeroportului din Bologna în urma unui accident produs pe autostradă, astăzi, 6 august

Dinamica accidentului

Potrivit primelor informații, un camion, care probabil purta material inflamabil, a fost implicat într-un accident rutier cu o serie de explozii în lanț care au implicat și alte autoturisme.

Poliția, pompierii și ambulanțele sunt la fața locului. Traficul blocat în zonă. Coloana de fum este vizibilă de la mai mulți kilometri distanță.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

UPDATE: Incendiu Bologna: 2 morți și 67 de răniți. Autorităţile nu au anunţat victime de cetăţenie română