Italia: Fată română de 13 ani abuzată de tatăl vitreg când mama se afla în spital grav bolnavă

Un bărbat român în vârstă de 39 de ani a fost arestat la Trento, regiunea Trentino-Alto Adige, din nordul Italiei, după ce a abuzat pentru mai mult timp de fiica în vârstă de 13 ani a femeii pe care o luase de soție, relatează l’Adige.

Cu mama care era grav bolnavă și adesea forțată să fie internată pentru tratament în spital, fata era obișnuită să stea acasă pentru perioade lungi de timp cu tatăl ei vitreg. Bărbatul se ocupa de ea, îi pregătea de mâncare, verifica dacă totul era bine la școală, se îngrijea de cele de trebuință în lipsa mamei sale. Dar s-a dovedit că bărbatul, care ar fi trebuit să îi țină loc de tată, s-a transformat într-un monstru. A început să se apropie tot mai mult de copilă, să o atingă la părțile intime ale corpului, să-i facă avansuri sexuale din ce în ce mai insistente și mai directe.

Fata, care avea doar 13 ani când a suferit prima hărțuire și primul abuz sexual, a tăcut pentru 3 ani de zile. Acum o lună, când mesajele explicite de pe telefonul mobil trimise de tatăl său vitreg erau într-adevăr prea multe, a găsit curajul să îl denunțe la carabinieri. Era perioada când mama tocmai fusese din nou spitalizată. Adolescenta a plecat de acasă și a cerut ajutor la o mătușă care i-a acordat imediat ospitalitate și sprijin total. Câteva ore mai târziu, după ce fata i-a povestit totul mătușii, mergeau împreună la carabinieri unde îl denunțau pe bărbatul român.

Investigațiile autorităților în drept au fost rapide. Anchetatorii, având în vedere delicatețea cazului, au colaborat cu un psiholog specializat în astfel de abuzuri care a ascultat povestea tinerei adolescente. Declarația ei era clară și precisă: când sosise în Italia pentru a locui cu mama și cu noul ei soț, era încă o fetiță, în clasele primare. Mama, care suferă de o patologie gravă, era obligată la lungi internări în spitale. Rămânea cu tatăl vitreg, în aparență un om serios, cumsecade, muncitor, bine integrat în societatea italiană, a reușit chiar împreună cu soția să cumpere un apartament în Trento și nu a avut niciodată probleme cu justiția. Dar afecțiunea sa pentru fiica vitregă a depășit dragostea părintească.

Din declarațiile fetei rezultă că bărbatul nu a folosit niciodată forța fizică, ci presiunea psihologică. Mama bolnavă, singurătatea, frica de a nu dezamăgi, rușinea, sentimentul de vinovăție, au făcut-o pe fată să suporte pentru 3 ani în tăcere, abuzurile la care o supunea tatăl său vitreg.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul este acum în închisoarea din Spini. Carabinierii s-au prezentat săptămâna aceasta acasă la el, în Trento, cu un mandat de arestare emis de judecătorul Claudia Miori la cererea procurorului Maria Colpani. A fost supus interogatoriului și s-a decis că trebuie să rămână în închisoare cu acuzațiile de violență sexuală și acte sexuale cu un minor.

Distribuie acest articol