Italia: Fata româncă moartă pe un câmp. La 13 ani a fost violată de tatăl vitreg

Tânăra de origine română, în vârstă de 20 de ani, găsită decedată pe un câmp la Busto Arsizio, s-ar fi sinucis. Aceasta este prima ipoteză a anchetatorilor înainte de a fi efectuată autopsia asupra trupului neînsuflețit și care va dezvălui cu exactitate cauza morții.

Fata a fost găsită luni, 26 august, de proprietarul unei bucăți de teren pe care se apucase să taie iarba. Corpul, în stare avansată de descompunere, era de nerecunoscut, dar portofelul cu documentele de identitate în interior au ajutat mult la identificarea cadavrului. O tânără care trăia de mult timp în Italia împreună cu mama sa, dar care în momentul de față nu era în relații bune cu mama și cu restul familiei.

La aflarea veștii că un corp al unei tinere românce de 20 de ani a fost găsit pe un câmp în stare de putrefacție, mulți s-au grăbit să o eticheteze drept o prostituată drogată care a fost probabil ucisă și abandonată, dar în spatele poveștii de viață a acestei fete se ascunde o dramă care a dus la sfârșitul unei vieți care se afla abia la vârsta viselor și a marilor speranțe.

Ce vise avea tânăra aceasta aflată la începutul maturității sale? Ce speranțe nutrea de la viitor la vârsta când tinerii își deschid aripile pentru zborul numit „viață”? Niciuna! Fata fusese violată pe când avea 13 ani de tatăl său vitreg și de atunci își dorea doar un singur lucru, să moară! A avut numeroase tentative de a se sinucide și ultima se pare că din nefericire i-a reușit.

A încercat de șase ori să își ia viața, umbrele trecutului o bântuiau și rana sufletească produsă în corpul și mintea ei la numai 13 ani nu a reușit să se cicatrizeze.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Partenerul mamei sale, un bărbat care a plecat între timp în Egipt, a violat-o pe când era doar o copilă. L-a denunțat, dar nu a fost niciodată găsit și pedepsit pentru fapta sa. Mama se pare că nu a înțeles niciodată ce era în sufletul acestei fete, nu mai păstrau legătura, de aceea nimeni nu a anunțat poliția când tânăra a dispărut. A fost găsită moartă demult, pe un câmp unde crescuse iarbă înaltă, de un om care a sunat imediat la poliție: „Veniți, este ceva aici!” Un „ceva” de nerecunoscut, un trup inert și un suflet schingiuit de neputința de a merge mai departe în viață.

Autopsia, care are loc astăzi, miercuri, 28 august, va confirma sau infirma ipoteza că fata ar fi luat un pumn de pastile și s-ar fi retras într-un loc singuratic unde și-a dat sufletul. Singură și deznădăjduită. Iar pentru asta un vinovat există!

Distribuie acest articol