Italia: femeie română bătută și agresată sexual de un șofer de camion. Bărbatul o luase la „ocazie”

- Conținut sponsorizat -

O femeie română în vârstă de 49 de ani a fost bătută de un camionist de origine bulgară care îi promisese că o va duce acasă, în România. Bărbatul i-a făcut avansuri sexuale pe care femeia le-a refuzat, apoi a jefuit-o, furându-i geanta, relatează bergamosera.it.

Șoferul bulgar de camion, în vârstă de 41 ani, este acuzat de jaf și tentativă de viol. El a fost arestat în noaptea de 30 septembrie de către agenții de poliție din Ancona și transferat la închisoarea din Montacuto. Femeia a fost găsită de personalul medical de pe ambulanță în zona portului din Ancona și a fost transportată la secția de urgență a spitalului Croce Gialla. Victima prezenta mai multe vânătăi pe brațe și avea hemoragie nazală.

Conform declarațiilor femeii, aceasta a făcut autostopul pentru a merge în România iar camionistul bulgar s-a arătat disponibil să o ajute. La scurt timp după ce femeia a urcat în camionul său, șoferul i-a propus însă să facă sex, de aceea între cei doi, potrivit reconstituirii efectuate de către poliție, a izbucnit o ceartă. Femeia, care a refuzat oferta șoferului bulgar, a fost luată la palme, după care bărbatul i-a smuls poșeta din mână. Geanta a fost mai târziu găsită de polițiști în cabina tir-ului.

Bulgarul respinge acuzațiile. Investigatorii examinează declarațiile celor doi, precum și alte probe, pentru a reconstitui cu precizie ceea ce s-a întâmplat.

- Mai multe după publicitate -