Italia: femeie română găsită moartă în baia locuinței sale de către fostul concubin

O femeie română în vârstă de 45 de ani a fost găsită moartă în locuința sa din Bassano del Grappa, provincia Vicența, în după-amiaza de duminică, 15 septembrie 2019. Cel care a făcut macabra descoperire este colegul de apartament al femeii și totodată fostul concubin, un bărbat român în vârstă de 55 de ani, scrie ziarul local Vvox.

Potrivit sursei citate, conaționala noastră a avut o relație cu bărbatul român care i-a găsit trupul neînsuflețit în locuința lor situată în via Cà Baroncello din localitate, dar se despărțiseră de ceva timp. Cu toate acestea, au continuat să locuiască împreună, iar în acest weekend bărbatul a fost plecat în provincia Padova unde a petrecut câteva zile alături de copiii săi.

La întoarcere însă, în jurul orei 18:00 de duminică, conaționalul nostru a găsit-o pe fosta sa concubină fără viață în baia apartamentului în care locuiau încă împreună. Bărbatul a chemat imediat o ambulanță la fața locului, dar pentru femeia română nu s-a mai putut face nimic altceva decât să fie constatat decesul.

Trupul femeii a fost transportat la morga spitalului San Bassiano din localitate unde miercuri, 18 septembrie 2019, va fi efectuată autopsia pentru a se descoperi cu exactitate cauza decesului. Din primele informații însă rezultă că femeia română a murit din cauze naturale.

Distribuie acest articol