Italia: Femeie română salvată din mâinile bărbatului care o lovea sălbatic în centrul unui oraș italian

În plin centru orașului Pescara, din Abruzzo, în seara zilei de marți, 27 noiembrie, un bărbat român își lovea cu sălbăticie partenera de viață. Femeia, și ea de origine română, plângând cerea disperată ajutor celor din jur. Poliția a intervenit la scurt timp și l-a blocat pe agresor, relatează Pescara Live.

S-a întâmplat în Piazza Repubblica din orașul de pe malul mării Adriatice, B.G.C., cetățean român în vârstă de 26 de ani, o lovea cu pumnii și picioarele, urlând furios, pe femeia care îi era parteneră de viață. Aceasta, disperată și nereușind să scape din mâinile bărbatului, implora ajutor trecătorilor, care s-au grăbit să sune la poliție.„Numeroși cetățeni ne-au sunat semnalându-ne faptul că o femeie este crunt lovită de un bărbat.”, susțin agenții de poliție din localitate.

- Continuarea articolului după publicitate -

Aceștia au intervenit la timp ca situația să nu degenereze și să se transforme într-o tragedie. Femeia a fost salvată din furia bărbatului român și a fost transportată la spital unde s-a constatat că suferise contuzii la șold și brațe.

Bărbatul a primit un ordin de restricție în ce privește acțiunea de a se apropia de locuința femeii și a fost denunțat pentru violență împotriva acesteia.

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.
Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate