Italia: A fost găsit mort tatăl fetiței pe care un bărbat român a salvat-o de la înec

Trupul bărbatului italian în vârstă de 48 de ani care s-a aruncat ieri în râul Adda pentru a-și salva fiica în vârstă de 10 ani și apoi a dispărut în apă, a fost găsit în această dimineață, anunță Il Giorno. Fetița a fost salvată datorită eroismului unui cetățean român care era la pescuit în zona respectivă.

Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază în Cornate d’Adda (Lombardia), în apropiere de centrala electrică „Esterle”. Tatăl și fetița se aflau pe o insuliță legată de țărm de un pod când, deodată, fata a alunecat și a căzut în apă. Tatăl nu a stat pe gânduri și s-a aruncat imediat în apă, dar apele învolburate ale râului l-au tras la fund.

O scenă care a durat câteva secunde și la care a fost prezent un bărbat român care era pe malul râului la pescuit. Fără să piardă o clipă, conaționalul nostru s-a aruncat în apă, dar a reușit să o salveze doar pe fetiță. Cu un efort imens a dus-o pe malul apei și a încercat apoi să îl găsească și să-l salveze și pe tată, dar i-a fost cu neputință.

Trupul bărbatului italian, pe nume Angelo Belluscio, a fost găsit azi dimineață

Căutările au început imediat după incident, dar trupul bărbatului italian a fost găsit abia azi dimineață.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Echipele de salvare, formate din pompierii din Monza împreună cu scafandrii din Milano, l-au găsit pe tatăl copilei la Trezzo sull’Adda (Milano), la aproximativ doi kilometri distanță de locul tragediei.

Un epilog tragic, dar în același timp fericit pentru biata fetiță, care trăiește acum datorită curajului unui cetățean român.

Distribuie acest articol