Italia: Îngrijitoare moldoveancă sechestrată și violată timp de 2 săptămâni de un cetățean macedonean

O tânără îngrijitoare moldoveancă, în vârstă de 29 de ani, a fost salvată la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii din localitatea italiană Pisa din mâinile unui cetățean macedonean care a sechestrat-o într-un apartament pentru circa 2 săptămâni, timp în care a obligat-o să bea alcool, să se drogheze, ca mai apoi să o violeze.

Dramatica întâmplare este relatată de ziarul Il Mattino, care scrie despre cetățeanul macedonean că are 54 de ani și inițialele numelui R.M. Potrivit sursei citate, bărbatul macedonean a reușit să o sechestreze pe tânăra moldoveancă de 29 de ani într-un apartament din periferia de Est a localității Pisa, în zona Cisanello din apropierea spitalului.

Acolo, tânăra moldoveancă a fost redusă în sclavie de către cetățeanul macedonean, fiind obligată să bea alcool și să se drogheze, ca mai apoi să fie violată de acesta. Tânăra a reușit, se pare, să trimită un mesaj pe WhatsApp unui amic italian, trimițându-i acestuia și fotografii în care îi arăta fața cu o vânătaie la ochiul stâng și îi cerea să o ajute.

Amicul italian al femeii moldovence s-a prezentat apoi la poliție cu aceste informații în seara zilei de sâmbătă, iar autoritățile au dat startul astfel căutărilor, care au durat până duminică dimineața, dat fiind că nu aveau o adresă exactă unde se afla femeia moldoveancă.

Din fericire, cu ajutorul imaginilor din apartament trimise de femeie și cu ajutorul tehnologie de localizare a telefonului pe care o au la dispoziție autoritățile, polițiștii au reușit să găsească apartamentul în care aceasta era ținută sub sechestru și în care se afla și cetățeanul macedonean, dar și un alt cetățean străin, originar din Maroc.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânăra moldoveancă le-a povestit polițiștilor cu lacrimi în ochi că R.M. a sechestrat-o și a bătut-o timp de 2 săptămâni în acel apartament al groazei. Bărbatul macedonean a fost arestat cu acuzația de viol, agravat de faptul că a obligat-o pe tânăra de 29 de ani să consume substanțe stupefiante. Cetățeanul marocan, în schimb, a fost denunțat în stare de libertate pentru complicitate la sechestru de persoană, mai precizează sursa citată.

Distribuie acest articol