Îngrijitoare română din Italia găsește un nou-născut închis într-o pungă de plastic și îngropat în grădină

Un făt închis într-o pungă de plastic, îngropat într-o grădină la aproximativ 20 de centimetri adâncime, a fost descoperit marți după-amiază de o îngrijitoare română la Cirò, în zona Crotone din Calabria, informează Corriere della Sera.

Femeia, de naționalitate română, îngrijește o bătrână, dar efectuează și alte servicii în gospodăria acesteia. Marți, 26 martie, pe când era în grădina adiacentă locuinței și efectua mici activități de grădinărit, atenția i-a fost atrasă de o pungă ce ieșea din pământ. Nu mică i-a fost mirarea când, după ce a scos punga din pământ, a văzut că aceasta conținea un făt nou-născut în stare avansată de putrefacție. Românca a anunțat imediat carabinierii de la unitatea din Cirò.

Medicul legal care a efectuat o primă examinare externă asupra copilului a emis ipoteza că decesul ar fi putut avea loc cu o săptămână în urmă. Autopsia, care va avea loc în cursul zilei de miercuri, 27 martie, va trebui să demonstreze dacă în momentul nașterii fătul era deja mort sau dacă moartea a avut loc ulterior nașterii, prin sufocare. ADN-ul fătului va fi, de asemenea, extrapolat pentru a fi pus la dispoziția procurorilor.

Vor fi interogate îngrijitoarele bătrânei care au lucrat pentru ea în trecut. Carabinierii vor trebui să stabiliească cine ar fi putut avea acces la grădina respectivă, care nu este doar de proprietatea bătrânei. În plus, se fac verificări în spitalele din zonă pentru a se stabili dacă în ultima săptămână au fost intervenții medicale în cazul unei mame care ar fi putut suporta o naștere. „Femeia care a comis această nelegiure este posibil să fi avut complici” – spune procurorul Giuseppe Capoccia din Crotone.

De asemenea, carabinierii caută posibile înregistrări video ale camerelor adiacente clădirii unde locuiește bătrâna, pentru a restrânge cercul celor care ar putea fi responsabili.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol