Italia: îngrijitoare română își găsește fiul de 32 de ani mort în pat. Tânărul se afla de trei zile în concediu medical

Încă o tragedie în comunitatea românească din Italia, una din prea multe în ultimul timp, a avut loc ieri, 3 noiembrie 2017, în localitatea Ripe di Trecastelli, provincia Ancona, unde o îngrijitoare română și-a găsit fiul mort în pat când s-a întors de la muncă.

Nicolae Răzvan Petricoiu, în vârstă de 32 de ani, rezident în Trecastelli de mult timp, era angajat al unei societăți comerciale din localitatea Corinaldo și se afla de trei zile în concediu medical. Tânărul nostru conațional locuia împreună cu mama sa într-un apartament din via Rossini a localității menționate mai sus.

Potrivit ziarului Corriere Adriatico, mama sa a plecat în dimineața zilei de ieri la muncă, lăsându-l pe Nicolae să se odihnească, crezând că acesta doarme. În jurul orei de prânz, femeia s-a întors acasă și a observat că fiul său nu se trezise încă, lucru care a făcut-o să se preocupe.

Intrând în camera tânărului pentru a-l trezi, femeia a fost îngenuncheată de durere când a văzut că fiul său nu mai răspundea și nu mai respira deloc. Deși a chemat imediat ambulanța, personalul sanitar nu a putut face nimic altceva decât să constate decesul bărbatului român de 32 de ani.

La fața locului s-au prezentat imediat și carabinierii din Trecastelli care au informat procuratura despre decesul tânărului și a fost dispusă autopsia corpului neînsuflețit pentru a se afla cu exactitate cauza decesului. La o primă examinare, medicul care a constatat decesul a declarat că Nicolae Răzvan Petricoiu a murit din cauze naturale, probabil un infarct în timpul somnului. Pe corpul acestuia nu au fost găsite semne de violență, precizează sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Se așteaptă acum rezultatele autopsiei pentru a stabili motivul pentru care un bărbat atât de tânăr a murit din cauza unui infarct și dacă tragedia ar fi putut fi evitată, având în vedere că bărbatul se afla în concediu medical, deci foarte probabil a fost consultat de un medic în ultimele trei zile.