Italia: înjuri de cele sfinte într-un loc public? Amendă de până la 309 euro

Puțini știu că în Italia blasfemia sau, mai bine zis, cine înjură divinitățile sau lucrurile sfinte într-un loc public, riscă să primească o amendă usturătoare.

Surprinzător însă nici italienii nu prea știu asta, așa cum a demonstrat un italian din Trieste în cursul dimineții de vineri, 12 iulie 2019 când, după ce a văzut că a primit o amendă pentru că a parcat mașina într-o zonă pentru încărcat/descărcat mărfuri din piazza della Borsa, a decis să înjure de cele sfinte fără a ține cont că se află în loc public, relatează Leggo.it.

Agentul de poliție însă n-a stat prea mult pe gânduri și i-a mai aplicat o amendă, de această dată în valoare de 102 euro, pentru blasfemie într-un loc public, iar bărbatul italian a fost nevoit așadar să-și țină următoarele înjurături adresate divinităților pentru el (cel puțin până va ajunge acasă).

Bărbatul italian amendat pentru blasfemie în public. Sursa foto: Leggo.it

Conform codului penal italian, „oricine folosește insulte sau cuvinte scandaloase împotriva divinității în loc public este supus sancțiunii administrative pecuniare între 51 euro și 309 euro”. De reținut, de asemenea, că această amendă este aplicată indiferent dacă divinitatea, simbolul religios sau persoana venerată face parte din religia catolică, musulmană sau oricare altă religie recunoscută de statul italian.

Mai mult, aceeași amendă poate fi aplicată și dacă blasfemia are loc pe rețelele de socializare, precum Facebook, Instagram, Twitter etc. Și dacă se publică postări sau se crează pagini prin intermediul cărora se defăimează religia, aceste acțiuni pot fi considerate acțiuni de instigare la nerespectarea legii, infracțiune pentru care se prevede închisoare de la șase luni la cinci ani. Motivul este simplu: dacă blasfemia este o infracțiune administrativă, instigarea unui alt om la blasfemie este echivalent cu comiterea unei infracțiuni penale, informează specialiștii de pe platform La Legge Per Tutti.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol