Italia, înmormântarea copilului român găsit mort de părinți. „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

SEBITRANS - TRANSPORT INTERNAȚIONAL PERSOANE ȘI COLETE

O comunitate întreagă este îndurerată după moartea subită a micuțului Iustin Valentin Grigoraș, un băiețel de doar 17 luni, găsit fără suflare de părinții săi care locuiesc în Italia.

Tragedia, rămasă fără o explicație clară, a șocat familia și apropiații, care inițial au solicitat efectuarea unei autopsii pentru a afla cauza exactă a decesului.

„Dimineața ne-am trezit și copilul nostru era bine. Soția mea s-a dus la el, apoi toată familia a luat micul dejun împreună. I-am dus pe ceilalți doi copii la școală. Mai târziu, soția și-a dat seama că Iustin nu mai respira, nici pe gură, nici pe nas. Am sunat imediat la salvare”, a povestit tatăl lui Iustin, Gheorghe Grigoraș, jurnaliștilor de la Il Gazzettino.

„Vrem să înțelegem ce s-a întâmplat cu copilul nostru”, a mai spus tatăl îndurerat.

„Am semnat toate documentele necesare pentru autopsie. Medicii ne-au spus că este vorba despre o ‘moarte albă’, care din păcate se poate întâmpla uneori. La această vârstă, doar trei minute fără aer pot fi fatale. Dar Iustin era sănătos, nu avusese niciodată probleme”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
photo_2025-03-03_10-15-31
Iustin Valentin Grigoraș, mort în Italia la numai 1 an și cinci luni. Sursa foto: Il Gazzettino

Înmormântarea copilului va avea loc luni, 03.03.2025, la ora 15:00, în localitatea Caerano di San Marco din Italia, unde familia sa locuiește.

Alături de părinții îndurerați, Gheorghe și Daniela, vor fi prezenți sora și frățiorul băiețelului, bunicii, mătușile, verii și numeroși alți membri ai familiei, inclusiv rude venite special din România pentru a-l conduce pe ultimul drum.

Trupul neînsuflețit al lui Iustin Valentin va fi adus de la spitalul din Montebelluna, unde a fost depus în urma tragicului eveniment.

Comunitatea locală și prietenii familiei se strâng în aceste momente pentru a le oferi sprijin și consolare celor rămași în urmă. pe rețelele de socializare oamenii își exprimă regretul pentru dispariția prematură a micuțului: „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”