Italia: Spoltore – Berca, legământ de prietenie între o localitate italiană și o comună din România

Duminică, 4 noiembrie, localitatea Spoltore din provincia Pescara (Abruzzo) se va înfrăți cu o comună din România, Berca din județul Buzău.

La ora 18:00, în camera de consiliu a Primăriei din Spoltore, primarii Luciano Di Lorito și Dobriță Ionel vor semna oficial documentele care leagă cele două comunități. „Putem să dezvoltăm împreună proiecte și să desfășurăm activități care să reliefeze asemănările și diferențele dintre cele două comunități obținând astfel beneficii atât pentru cetățeni cât și pentru autoritățile din cele două localități.”, a declarat primarul comunei românești Berca, Ionel Dobriță.

O prietenie cu România născută din legăturile cu Parohia Ortodoxă Română din Pescara, dezvăluie Abruzzo News, precum și datorită contribuției unor asociații românești din zonă. Delegația română, care-l va include pe vice-consulul Ambasadei România în Republica Italiană Ionuț Florin Urs, va rămâne în Italia timp de patru zile pentru un program complet de evenimente coordonate de ChiaraTrulli. „Duminică dimineața delegația română va participa la Liturghia care va aveal loc la Biserica Ortodoxă iar în cursul după-amiezii este programată ceremonia cu semnarea documentelor oficiale care pecetluiesc prietenia dintre cele două localități. Luni dimineață delegația română se va întâlni cu elevii din școlile din Spoltore pentru a transmite tinerilor semnificația și importanța acestei înfrățiri. În continuare sunt programate vizite la companii de producție din zona noastră”, a explicat Chiara Trulli.

Pe 4 noiembrie, va avea loc și un moment cultural-artistic, cu dansuri și cântece tradiționale interpretate de copiii școlii parohiale românești din Pescara.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Românii reprezintă cea mai mare comunitate de străini din zonă iar mulți dintre ei sunt perfect integrați în societatea italiană. Ideea unei înfrățiri între Spoltore și Berca a venit de la preotul paroh al comunității ortodoxe române larca Alin.

Distribuie acest articol