Femeia română din Comiso, provincia Ragusa din sudul Italiei, mama copilului de 6 luni găsit decedat în pătuțul camerei sale, a declarat pentru Mattino Cinque: „În fața lui Dumnezeu am conștiința curată, nu-mi pasă de nimic altceva.” Femeia este cercetată pentru maltratarea fiului său, medicii au constatat că înainte de deces copilașul a suferit o fractură la unul din brațe.
„Vreau doar ca fiul meu să se odihnească în pace”, a spus femeia în lacrimi despre fiul său, pe care l-a găsit pe 19 februarie fără viață după mai multe ore în care mama credea că bebelușul său doarme liniștit.
„Va fi mereu în inima mea, am fost întotdeauna o mamă atentă și m-am comportat mereu bine cu el”, spune femeia în vârstă de 36 de ani în interviul luat de cei de la Mattino Cinque pe care îl puteți vedea aici.
Românca mai are alți 5 copii, doi în România, doi în Tunisia cu tatăl lor cu care a avut o relație anterioară, în timp ce o fată care locuia împreună cu ea i-a fost luată de statul italian printr-o decizie a Curții Minorilor din Catania.
În timpul interogatoriului, anchetatorii au încercat să reconstruiască faptele petrecute în casa unde locuia copilul, mama și partenerul ei tunisian. Mama a declarat că l-a găsit pe fiul său fără viață, în pătuț, dar polițiștii nu sunt convinși de declarațiile mamei și ale partenerului său, originar din Tunisia. Brațul rupt al micuțului și o vânătaie pe care o avea pe obraz demonstrează că asupra sa au avut loc violențe înainte de a-și da sufletul.
Femeia spune că a dat de mâncare copilului și l-a pus în pătuț, dar că acesta părea că nu se simte foarte bine, cu toate acestea nu l-a dus la medic ci l-a culcat. Conform medicului legist, decesul ar fi avut loc în jurul orei 11:00, dar mama a chemat salvarea abia la ora 15:00. „Clienta mea respinge categoric orice fel de acuzație”, precizează Maurizio Cappello, avocatul mamei copilului decedat.
Casa în care locuiește familia și în care a decedat copilul a fost pusă sub sechestru.
Foto articol: Tgcom24