Italia: O mamă româncă a născut după doar 6 luni de sarcină în salvarea care o ducea la spital

O tânără mamă de origine română a născut primul său copil după doar șase luni de sarcină, în salvarea care o transporta spre spitalul din Chieti, în Abruzzo.

Familia de români se afla în vacanță, în localitatea Francavilla al Mare, când viitoarea mămică a început să aibă dureri de naștere. Nimeni nu se aștepta ca fetița să dea semne atât de devreme că vrea să iasă la lumină, tânăra română avea doar șase luni de sarcină.

Personalul medical de la 118 a ajuns imediat la fața locului, în zona Petraro, unde au găsit femeia aproape să nască. În drum spre spitalul din Chieti, în dreptul aeroportului, cu ajutorul asistenților sanitari de pe salvare femeia română a devenit mamă, ea a născut primul său copil, o fetiță care, cu toate că a venit mai devreme cu trei luni, este sănătoasă și în condiții optime de viață.

Abia ajunși la spital, fetița a fost introdusă în incubator de către medici și s-a trecut ulterior la efectuarea primelor investigații necesare unei nașteri premature.

Analizele au arătat că atât fetița cât și mama sunt bine, dar ambele vor rămâne spitalizate câteva zile pentru a se ține sub observație evoluția unei nașteri cu siguranță atipice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol