Italia: O mamă româncă și-a pierdut viața într-un accident. Copilul de 12 ani se zbate între viață și moarte

Un dramatic accident rutier a avut loc astăzi, luni 29 iulie, în urma căruia o femeie română și-a pierdut viața, iar fiul său care se afla la bordul mașinii este grav rănit și se zbate între viață și moarte. Accidentul s-a produs în jurul orei 12.30 la Palestrina, o localitate din apropierea Romei.

Automobilul Smart condus de mama româncă în vârstă de 30 de ani s-a ciocnit violent cu un camion pe via Quadrelle, între localitățile Valmontone și Palestrina, după care a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un stâlp de la marginea șoselei. Femeia a decedat pe loc, fiul ei de 12 ani este grav rănit și a fost transportat cu elicopterul la spitalul Gemelli din Roma.

La locul accidentului s-au prezentat pe lângă personalul sanitar de la 118, carabinierii și pompierii care au fost nevoiți să extragă trupurile victimelor dintre fiarele distorsionate ale mașinii.

Distribuie acest articol