Italia: nou-născut găsit mort în tufișuri, româncă acuzată că și-a omorât copilul

Corpul fără viață al unui nou-născut a fost găsit de către doi turiști germani într-un tufiș dintr-o zonă rurală a localității Lana, provincia italiană Bolzano, în cursul zilei de luni, 16 septembrie 2019. În urma investigațiilor inițiale efectuate de autoritățile locale s-a descoperit că micuțul a suferit o moarte violentă care se presupune că a fost provocată chiar de femeia care i-a dat viață.

Macabra descoperire a avut loc în jurul orei 16:30 de luni, într-un tufiș de pe via Raffein, lângă restaurantul Gloegglkeller. Doi turiști germani au fost cei care au văzut inițial corpul nou-născutului și au alertat proprietarul unui agroturism din zonă, Oswald Werdofer, care la rândul său a sunat la 112.

Locul unde a fost găsit corpul micuțului. Sursa foto: ansa.it

„Este o tragedie”, spune Werdofer cu ochii în lacrimi în fața jurnaliștilor, încercând să relateze cum a fost găsit micuțul. „Au venit aici (turiștii germani, un bărbat și o femeie – n.r.) apoi au plecat și doamna a coborât înainte. Când a coborât, a văzut ceva în tufiș, l-a chemat pe prietenul ei și i-a cerut să se uite el, fiindcă ea nu avea curajul să verifice. Au văzut un copil, gol, rece… Apoi m-au chemat pe mine. Când am văzut, am sunat la 112, la poliție și ei acum verifică ce s-a întâmplat, nu știu, trebuie să aștepte rezultatele autopsiei pentru a vedea ce s-a întâmplat, cine l-a aruncat acolo”, povestește Oswald Werdofer.

Proprietarul agroturismului spune că era vorba despre trupul unui băiețel care avea o fașă albă în jurul capului și avea cordonul ombilical în jurul său. Totodată, acesta mai spune că nu reușește să-și amintească să fi văzut o femeie gravidă în ultimul timp în acea zonă și că micuțul ar fi fost aruncat acolo, după părerea sa, cu maxim o zi înainte, având în vedere că trupul său nu intrase încă în putrefacție.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din primele analize efectuate de medicul legist reiese că nou-născutul a fost ucis, pe corpul său fiind găsite semne de violență. Procuratura a dat ordin să fie executată autopsia pentru clarificarea cauzei decesului și nu exclude ca acesta să fi fost strangulat cu fașa găsită în jurul capului.

Între timp, anchetatorii se pare că au reușit să identifice femeia care i-ar fi dat viață micuțului, aceasta fiind o femeie română ale cărei inițiale sunt H.S.M. și care lucra în acea zonă la cules de fructe. Autoritățile au refuzat să ofere alte detalii despre aceasta până la încheierea investigațiilor, dar s-a precizat că femeia se află în aceste momente internată la spitalul din Merano și este anchetată cu acuzația de omor și ascunderea cadavrului.

„În cursul zilei de miercuri au fost interogate unele persoane implicate în aceste fapte. Au fost puse sub sechestru unele obiecte și haine, precum și camera unde femeia de cetățenie română locuia din motive care țin de locul de muncă. Ancheta este încă în curs de desfășurare și așteptăm mai multe informații în urma autopsiei care s-a dat ordin să fie executată”, scrie procuratura într-un comunicat de presă.

Distribuie acest articol