Italia: Pasager mort în avion sub ochii soției, la scurt timp după decolare

Un bărbat de 33 de ani a decedat în această dimineață de 17 aprilie 2024 la scurt timp după decolarea avionului Ryanair FR8780, care urma să zboare de la Aeroportul Sandro Pertini din Torino, regiunea Piemont din Italia, către aeroportul Lamezia Terme, provincia Catanzaro din regiunea Calabria, în aceeași țară.

Pasagerul, un italian originar din Calabria și rezident în Piemonte, călătorea alături de soția sa, cu care se căsătorise în urmă cu numai un an, și a suferit un infarct imediat după decolare.

Conform Corriere della Sera, piloții au decis să întoarcă imediat avionul spre Torino, unde o ambulanță cu personal medical îl aștepta pe pistă.

„Medicii au urcat imediat la bord și au început procedurile de resuscitare, dar, din păcate, pasagerul a fost declarat decedat”, au declarat reprezentanții Sagat, firma care administrează aeroportul.

Zvonurile inițiale sugerau că ambulanța s-ar fi lovit de întârzieri la accesul în aeroport din lipsa unei escorte, însă acest lucru a fost infirmat de Sagat, care a subliniat rapiditatea și eficiența intervenției medicale.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În urma tragicului incident, soția bărbatului s-a simțit rău și ea și a fost transportată la spital.

Intervenția a atras și prezența autorităților, care au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele exacte ale decesului.

Distribuie acest articol