Italia: Pensie pentru îngrijitoare și menajere cu 5 ani de contribuții sociale

Lucrătorii casnici din Italia pot obține pensie cu doar 5 ani de contribuții plătite la sistemul de asigurări sociale. Aceasta este pensia pentru limită de vârstă și poate fi solicitată de cei care nu au plătit contribuții înainte de anul 1996, informează La legge per tutti.

Pensia cu 5 ani de contribuții: cine poate beneficia, cum se calculează, care sunt cerințele

La ce vârstă pot obține lucrătorii casnici o pensie cu 5 ani de contribuții?

Pensia pentru limită de vârstă cu 5 ani de contribuții nu poate fi obținută la orice vârstă și nici măcar la vârsta obișnuită de pensionare, care este egală cu 66 de ani și 7 luni în 2018 și 67 de ani începând cu 2019.

Această pensie poate fi primită în 2018 de către persoanele care au vârsta de minim 70 de ani și 7 luni iar din 2019 se va putea primi începând cu vârsta de 71 de ani. Ulterior, este prevăzută o creștere a cerinței de vârstă de 3 luni la fiecare doi ani.

Pensia pentru limită de vârstă cu contribuții de 5 ani poate fi solicitată numai de lucrătorii care fac obiectul calculării contribuției totale și care reprezintă un sistem de calcul valabil începând din 1996, pe baza contribuțiilor plătite și a vârstei de pensionare.

În termeni simpli, ca să se pensioneze cu 5 ani de contribuții, lucrătorii casnici nu trebuie să aibă contribuții plătite sau creditate până la data de 31 decembrie 1995.

Alte forme pensionabile în Italia:

  • Lucrătorii casnici pot obține pensia pentru limită de vârstă la 66 ani și 7 luni (67 de ani începând cu 2019), dar trebuie să aibă cel puțin 20 de ani de contribuții.
  • De asemenea, pot obține la vârsta de 63 și 7 luni (64 de ani începând cu 2019), cu 20 de ani de contribuții, pensia anticipată contributivă.

Pentru cetățenii români care au lucrat sau lucrează în străinătate

Aceștia vor primi pensie de la statul respectiv pe perioada lucrată, când îndeplinesc condițiile de pensionare din acel stat (vârstă, vechime minimă). Perioada lucrată în străinătate se va cumula cu anii lucrați în România.

În cazul în care o persoană decide să se pensioneze și a lucrat în alt stat cinci – zece ani sau orice altă perioadă, atunci își depune dosarul în România, dar i se vor lua în calcul ca și vechime anii munciți peste graniță. Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească o persoană pentru a i se lua în calcul vechimea dintr-un alt stat este aceea să fi lucrat mai mult de un an în acel stat cu acte în regulă (cu contract de muncă).

În România este nevoie de un stagiu minim de cotizare de cel puțin 15 ani pentru ca o persoană să poată să iasă la pensie atunci când îndeplinește condițiile de vârstă. „Dacă o persoană a lucrat doar zece ani în România și alți cinci ani în Italia, de exemplu, atunci perioada din Italia sau din altă țară i se ia în calcul pentru a i se deschide drepturile de pensie, dar pentru cei cinci ani lucrați acolo nu îi va plăti pensia statul român, ci statul în care a lucrat, când va îndeplini condițiile de pensionare din statul respectiv.

De asemenea, cetățenii români pot depune dosarul de pensionare în statele în care au lucrat, inclusiv cu documentele din România, pentru perioada în care au lucrat și în România.

Pentru mai multe informații despre pensia comunitară, vă rugăm să citiți următorul articol:

DISTRIBUIȚI
 
 
Formația Ritmix din Torino