Italia: preot român în vârstă de 44 de ani moare răpus de o boală necruțătoare

„Astăzi, 17 aprilie, Dumnezeu l-a chemat la cele veșnice pe preotul catolic Eugen Daniel Avarvarei, în vârstă de 44 de ani, care era internat într-un spital din Rimini, Italia, în urma agravării unei boli grave, ce-i fusese depistată cu ceva timp în urmă”, ne-a scris ieri seară, o cititoare profund îndurerată de dispariția sacerdotului român.

În prezent, preotul Eugen Daniel Avarvarei trăia la Cesena (Emilia Romagna) și preda religia catolică.

Originar din Buruieneşti, județul Neamț, s-a născut în ziua de 30 septembrie 1974, la Roman. Studiile de filozofie şi teologie le-a început în anul 1992 la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi le-a terminat cu licenţa în 1996 la Facultatea Pontificală „San Bonaventura” din Roma. În perioada 1996-2000 frecventează cursurile Universităţii Gregorianum din Roma, obţinând la sfârşit masterul în teologia biblică. Între timp a fost sfinţit preot în ziua de 15 iulie 1999.

Pe pagina Facebook a satului Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, un text publicat în această dimineață, anunță dispariția prematură a părintelui Eugen Avarvarei. „Dumnezeu să îl odihnească în pace. Condoleanțe familiei greu încercată. Foarte mare durere și tristețe”, „Să te odihnești în pace, părinte!”, scriu prietenii și cunoscuții.

- Mai multe după publicitate -