Italia rămâne și după data de 20 februarie pe lista actualizată a țărilor pentru care se face carantină la sosirea în România

Lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic, pentru care se instituie măsura carantinei persoanelor care sosesc în România, a fost actualizată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în ședința de vineri, 19 februarie 2021, prin Hotărârea numărul 11. Italia continuă să facă parte dintre țările respective. Germania a fost însă scoasă de pe lista galbenă.

Persoanele care intră în România din statele de pe lista galbenă, trebuie să prezinte certificatul unui test RT-PCR negativ la SARS-CoV-2, făcut cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în țară și vor fi supuse măsurii carantinei timp de 10 zile. Rezultatul negativ al testului RT-PCR poate fi prezentat și în formă electronică, în limba oficială a statului respectiv și în limba engleză, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost efectuat testul.

În cazul în care nu se prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR la SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

Așadar, conform  Hotărârii nr. 11 din 19.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, lista intră în vigoare de la data de 20.02.2021 ora 12:00 și cuprinde următoarele state:

Italia, Spania, Franța, Austria, Suedia, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Muntenegru, Cehia, Portugalia, Insulele Turks si Caicos, Israel, San Marino, Monaco, Andorra, Seychelles, Estonia, Slovenia, Saint Lucia, Bahrain, Liban, Letonia, Albania, Slovacia, Emiratele Arabe Unite, Saint Vincent si Grenadines, Aruba, Statele Unite ale Americii, Guernsey, Malta, Serbia, Maldive, Luxemburg, Puerto Rico, Gibraltar, Sint Maarten, Brazilia, Kuweit, Peru, Lituania, Panama, Insulele Falkland, Republica Moldova, Chile, Barbados, Belarus, Antigua si Barbuda, Argentina, Macedonia de Nord, Elveția, Uruguay, Polonia, Ungaria, Qatar, Palestine, Iordania, Columbia, Georgia, Cipru și Africa de Sud.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol