Român din Italia dat pe mâna carabinierilor de copiii lui adolescenți după ce a amenințat că-și omoară soția

Un bărbat român în vârstă de 40 de ani, rezident în localitatea Bruzolo de lângă Torino, a fost pus sub arest după ce a amenințat că-și va omora soția folosind un cuțit de bucătărie. Cei care au alertat forțele de ordine au fost chiar copiii bărbatului, care l-au împiedicat să o rănească pe mama lor.

Potrivit ziarului local Torino Oggi, bărbatul român și soția lui au avut o discuție în contradictoriu în urmă cu câteva zile, iar la un moment dat și-a pierdut cumpătul și a pus mâna pe un cuțit de bucătărie, amenințând că o va omorî pe femeie. Intervenția promptă a celor doi copii ai cuplului, în vârstă de 14 și 15 ani, l-a împiedicat însă pe bărbat să o rănească pe mama lor și, după ce l-au blocat, unul dintre ei a sunat la 112 pentru a cere ajutorul carabinierilor.

Cuțitul folosite de bărbatul agresiv. Sursa: Torino Oggi

Dar nici la sosirea forțelor de ordine la fața locului românul violent nu s-a liniștit și a continuat cu amenințările la adresa familiei sale, chiar și de față cu militarii. Bărbatul a fost pus apoi sub arest pentru violență domestică, în timp ce unul dintre cei doi copii a ajuns la spital unde medicii au constatat că va avea nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale ca urmare a rănilor provocate de tatăl lui în timp ce l-a blocat.

Sunteți victimă sau martor la scene de violență domestică?

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.
Distribuie acest articol