Italia: Român în vârstă de 35 de ani își violează nepoata și o lasă însărcinată. Era fiica surorii sale

Un bărbat român în vârstă de 35 de ani, rezident la Fiumicino, în apropierea Romei, este acuzat că a abuzat de fiica surorii sale, o adolescentă în vârstă de 13 ani pe care a lăsat-o însărcintă, relatează cotidianul Il Messaggero.

Legătura de sânge și gradul apropiat de rudenie dintre cei doi nu l-au împiedicat pe român să profite de nepoata sa. Bărbatul, rezident de mai mulți ani la Fiumicino, era căsătorit și locuia în același apartament cu sora sa care este mama fetei violate.

Din ceea ce au aflat anchetatorii, totul s-a petrecut într-o seară din luna august a anului trecut când bărbatul român s-a întors de la o petrecere, noaptea târziu. Dar în loc să meargă la culcare în dormitorul său, a intrat în camera nepoatei sale de numai 13 ani și a obligat-o să întrețină cu el un raport sexual. „Eram beat, nu îmi amintesc nimic”, ar fi declarat bărbatul.

Fata, de rușine sau de teamă, nu ar fi spus nimănui nimic atunci, dar în urma violului a rămas însărcinată, iar după patru luni totul a ieșit la iveală. După ce s-a descoperit că era însărcinată, a povestit mamei sale ceea ce i s-a întâmplat și împreună au decis că ar fi mai bine să avorteze copilul și să îl denunțe pe bărbat. Testul ADN făcut de medici a demonstrat că fata spune adevărul, unchiul său ar fi fost tatăl copilului.

„Înainte de a-l condamna trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat cu exactitate, pentru a-i garanta un proces echitabil și o pedeapsă justă”, a declarat avocatul apărării, Andrea Manase.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tribunalul din Civitavecchia a dispus trimiterea în judecată a bărbatului român. Acuzat de violență sexuală, a fost arestat și transportat la închisoare în așteptarea procesului.

Distribuie acest articol