Italia: O româncă și concubinul ei condamnați la ani grei de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra copilului de 6 ani

O româncă din Italia în vârstă de 29 de ani și concubinul ei, tot român și în vârstă de 34 de ani, au fost condamnați la ani grei de închisoare în cursul zilei de ieri de către Tribunalul din Terni, provincia Umbria, acuzații fiind de corupție de minori, precum și rele tratamente și abuzuri sexuale aplicate fiului femeii, un copil în vârstă de numai 6 ani.

Dramaticele evenimente s-au petrecut între lunile septembrie și noiembrie ale anului 2016, după ce copilul a fost adus din România în Italia de mama lui și concubinul ei. Aceștia trăiau în Italia de mai mulți ani, timp în care fiul femeii era crescut de părinții acesteia din România. Odată adus în această țară, cei doi concubini l-au supus pe minorul de 6 ani la abuzuri de neimaginat, fiind tratat ca un animal, obligat să umble dezbrăcat prin casă, în prezența lor, și obligat să se uite printr-o gaură din zid la mama lui în timp ce făcea sex cu clienții.

- Continuarea după publicitate -

În urma unei sesizări făcută de o vecină a celor doi români, care l-a văzut pe copil închis în balcon timp de oră, dezbrăcat complet, Poliția de Stat din Terni a dat startul operațiunii „Angelo” prin care au monitorizat timp îndelungat comportamentul celor doi adulți față de copilul de 6 ani. Ancheta a scos la iveală astfel relele tratamente aplicate minorului, căruia i se arunca resturi de mâncare pe jos ca unui câine și în fața căruia mama lui și concubinul ei întrețineau raporturi sexuale fără nicio reținere sau îl obligau să privească astfel de raporturi dintre mama lui și clienții ei.

Concluzia finală a investigatorilor a fost că cei doi încercau să-l pregătească pe copil pentru prostituție infantilă și alte activități de acest gen, motiv pentru care în luna noiembrie 2016 au fost puși sub arest. Minorul a fost transferat apoi într-o structură protejată din Umbria și a stat acolo până în luna martie a anului 2017 când un judecător a decis să-l încredințeze din nou bunicilor săi din România care l-au crescut pe băiat până să plece în Italia și care nu erau la curent cu intențiile fiicei lor. Faptele petrecute în acest caz ne-au fost confirmate la acea vreme și de avocata care a fost numită tutorele copilului până la decizia Tribunalului pentru Minori de a-l încredința din nou bunicilor.

Mama copilului și concubinul acesteia au fost trimiși în judecată între timp și procesul s-a încheiat în cursul zilei de marți, 19 mai, cu condamnarea la 18 ani de închisoare pentru bărbat și 10 ani de închisoare pentru femeie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Copilul, care acum are 10 ani, și-a revenit, ne-au transmis rudele sale, dar a fost nevoie de asistența unui psiholog pentru o perioadă îndelungată. Acum e bine însă, învață foarte bine la școală și bunicii au foarte mare grijă de el.

Violența de orice tip asupra copiilor este un fapt foarte grav care nu numai că afectează întreaga viață a copilului abuzat, dar, dacă nu este oprită la timp, poate duce la repercusiuni foarte grave și ireversibile. De aceea, oricine ajunge la cunoștința unor astfel de fapte sau intră în contact cu persoane care dau cel mai mic semn că abuzează de copii, este rugat să folosească următoarele căi, pentru a denunța astfel de cazuri, chiar și în mod anonim:

  • Telefon 114: serviciul „Emergenza Infantile” folosit în același scop, pentru a denunța astfel de cazuri;
  • Telefono Azzurro la numărul 196 96: la acest număr puteți primi sfaturi din partea profesioniștilor despre cum să procedați în astfel de cazuri;
  • site-ul www.azzurro.it: unde veți putea intra în contact cu profesioniștii de la Telefono Azzurro;
  • adresându-vă forțelor de ordine, carabinieri sau poliție – telefon 112: în caz de suspiciune a unui astfel de caz, pentru a fi luate măsuri, este nevoie de o reclamație, altfel instituțiile statului nu pot interveni;
  • Serviciile sociale comunale sau consilieri ASL: dacă primesc reclamații de acest gen, serviciile sociale au dreptul de a porni o anchetă socială și a prelua cazul, denunțând faptele la carabinieri.
Trimite mai departe